“Timpul nu trece, ci omul trece prin timp.” (Constantin Noica)
Mi-a placut citatul asta gasit azi dimineata pe o pagina de FB, in timp ce-mi selectam gandurile, la o cana de cafea. Si ca sa raman in idée nu pot sa nu ma intreb (asa sunt eu-imi pun o gramada de intrebari): oare trecerea asta e alb-negru sau color? Remarcam ieri ca tot mai multa lume se intoarce la simplitate. La alb-negru (si nu! nu e vorba de trupa cu acelasi nume 🙂 ) Unii o fac natural si o duc la stadiu de arta, altii incearca, descopera, experimenteaza. Care sa fie explicatia? Sau exista oare una? Sa ne fi saturat cu totii de abundenta culorilor vinovate de comercialul din ele? Sa fie oare o strategie de marketing? Sau pur si simplu oamenii simt nevoia, din ce in ce mai acut, de a surprinde naturaletea unei emotii? Ma gandeam sa fac un sondaj de opinie, dar cred ca asta o sa fie tema pentru acasa…Ce-mi place insa la trendul asta (daca o fi vorba doar de asa ceva) e ca seamana cu o incursiune in copilarie (ca tot scriam ieri despre ea). Va amintiti de cele doua ore alb-negre de program tv? Asa si acum. Am sentimentul ca oamenii au, adeseori, nostalgia unei felii din trecut. Pe care o scoate din adancuri copilul din noi. E doar un punct de vedere. Al meu. In schimb, dintr-un alt punct de vedere (sa spunem stiintific) e vorba de FOTOGRAFÍSM = curent extrem în arta plastica si in pictura care prezinta lucrurile zugravite cu o fidelitate exagerata, fara elemente de creatie artistica; naturalism extrem. Si cu siguranta mai exista cel putin un punct de vedere: al artistului. Iar el vorbeste cel mai bine in imagini.
Foto 1, 2: Ovidiu Slatineanu
Foto 3: Alina Dumitrache