“Ar trebui sa va fie rusine ca va mintiti atat. N-am sa-mi petrec zile din viata langa mincinosi, n-am sa stau nici o ora langa un om care refuza sa accepte ca diminetile sunt o lupta pe care o castiga mereu, indiferent ca isi ia o zi libera sau nu, ca merge la scoala, la servici sau ca doarme pana la 3 dupa-amiaza.

In timp ce dimineata se desfasoara in dansul ei haotic vad ca abia aveti energia sa va ridicati si sa mergeti pana la baie. Si totusi o faceti. Apa rece care va spala fata e precum spirtul ce dezinfecteaza o rana deschisa pe campul de lupta.

“Acopera rana cu ceva si lasa-ma, trebuie sa continui”.

Nici un moment nu trece fara sa va loviti in drumul vostru de ceva, gasiti voi un obstacol oricat de mic. Pavelele de pe trotuarul pe care calcati se ambitioneaza sa iasa si sa va incurce pasii, oamenii care vin spre voi se feresc de fapt iar voi va ganditi in timpul asta ca nu fac nimic altceva decat sa va atace. Temele, proiectele, deadline-urile…toate sunt mici sticle cu apa sau batoane de energie in lunga cursa pe care o duceti astazi si in fiecare zi. Stati linistiti, nu va uitati la ceas, desi e ora X, abia ati inceput. Unii veti ajunge acasa. Altii doar intr-o casa goala. Nimic nu va raneste sufletul mai tare decat un gol umplut de “ce-ar fi fost daca?”.

Ai timp sa mananci? Ai timp sa bei apa? Ai timp sa te speli si sa mergi la culcare? Stai fara grija, ai timp. Uite cum il ai, iti atarna pe haine, iti fuge prin par, iti aluneca printre degete. Alergi nebun dupa el. Nu stii ca esti tot tu ce-l care-l face sa curga? Eu cred, imi pun toata speranta doar in tine, pentru ca da! tu esti OM. Pentru ca ai ajutat o batrana sa treaca strada desi ti-a luat 3 minute din pauza de masa. Pentru sendvisul impartit cu colegul de birou sau de banca. Pentru modul in care ai dat putin mai tare melodia la radio pentru ca asa-ti place tie.

Am incredere in tine pentru modul in care astazi n-ai uitat de omul tau drag si pentru ca ai avut timp sa-l suni, sa-i dai un mesaj, sa-i spui: te iubesc! Pentru cum ai luat cu grija felia de paine din toaster, nu ca sa nu te arzi ci ca sa nu o faramitezi pentru ca stii ca lui/ei nu-i place altfel. Pentru ca te-ai trezit cu 15 minute mai devreme decat de obicei ca sa-i pregatesti micul dejun si sa-i faci cafeaua. Pentru ca nu te-ai oprit deloc din cascat toata dimineata. Pentru ca i-ai spus fetei care nu are incredere in ea ca-i sta bine parul. Pentru felul in care te-ai uitat azi la baiatul de care-ti place. Pentru ca desi ai fost dezamagita de 15 ori in 7 ore de curs, ai ajuns acasa si te-ai reapucat de scris. Asa ca nu poti sa te dai batut, nu-ti sta in fire, nu ai cum! Iar eu stiu asta si am incredere in tine. Am mare incredere oricine-ai fi tu. Da, tu! cel sau cea care citesti asta, pentru ca esti om.

Vezi tu, am sa-ti spun un secret: e asa usor sa fii fericit! Ai tot ce-ti trebuie chiar aici. Da, da, aici, in jurul tau. La doua clipe distanta. Uite! in stanga e un copil care a vazut pentru prima data un curcubeu si doar pentru ca tu nu-ti mai amintesti de ale tale nu inseamna ca el nu te lasa sa le retraiesti prin el. Uite, in dreapta e un cuplu care se cearta. Un altul se impaca printr-un sarut. In jos e un fir de iarba care creste si n-ai cum sa-mi spui ca asta nu e cel mai minunat lucru pe care l-ai vazut, mai ales daca nu stii procesul de crestere al ierbii. Lasa totul sa fie magie. In sus e cea mai multa fericire pentru ca inca nu am descoperit tot ce e acolo. Dar sunt nori si te poti preface ca se alearga unul pe altul iar cateodata sunt pasari care merg si ele la servici. Pentru ca dupa o anumita ora sa fie stele, stii tu de care (ca licuricii) care se uita la noi de acolo de sus, care mor si se nasc exact ca noi.

Asa ca omule, chiar daca tu nu crezi ca esti puternic, un lucru iti spun: esti! 🙂

V-am spus ca ador oamenii atunci cand viseaza, cand se distreaza, cand alunga din jurul lor grijile zilei prin miscari frenetice din maini si de picioare? Ador oamenii atunci cand canta, cand stiu versurile. Ba nu! mai exact atunci cand simt versurile, cand le inteleg mesajul. Iubesc sa privesc oamenii atunci cand se imbratiseaza, pentru ca traiesc cel mai bun lucru care exista intr-o imbratisare: ofera si primesc. Dar cel mai mult imi plac atunci cand plang, cand sunt ei insisi, atunci cand isi accepta si imbratiseaza tristetea, cand zambetul le revine pe fata dupa un moment de ratacire ca soarele dupa o furtuna pe mare. Imi plac oamenii pentru cum ma fac sa ma simt ca si cum nu conteaza cat de aglomerate sunt strazile, stelele de pe cer, elementele din tabelul periodic.Iubesc sa vad oamenii cum ridica pumnul prin hainele gaurite de atatea lovituri primite de la viata, uitandu-se spre mine cu privirea de “inca mai pot”.

Pentru toti cei care nu cred ca sunt puternici, sa stiti, scrisoarea asta e si despre voi.” 🙂

A scris pentru voi Emilia Lambrea, eleva in clasa a X-a la Colegiu National “Calistrat Hogas” din Piatra Neamt

Photocredits: arhiva personala