Jocul de-a nebunIA

dna doctorIeri m-am jucat “de-a doamna doctor”. Una de la spitalul de nebuni. Si mi-a placut. Paradoxal, as zice. Si mi-a iesit. Zic unii, larg zambind. Ca un flash back din cartea cu minciuni. Hai recunoasteti doar ca toate, am cochetat cu acest gand. De mici. Si cred ca ne-am dorit, macar o data, sa fim ceea ce n-am putut sa fim. E drept, eu mi-am dorit inca de mica sa regizez. Sa fac lucruri marete-ad-hoc. Iar cu resurse absolut modeste, organizam vecinii mei din bloc. Si ce spectacole dadeam, ce manifeste! Cu palarii, cu personaje, cu aplomb. Iar spectatori erau numai parintii. Care se asezau cuminti, pe bancile de la parter. Iar la final ne-aplaudau frenetic, minute-n sir, ca deh! erau parinti. Iar noi primeam zambind cate un dulce si uneori cate-un manunchi de flori. Incet-incet trecura anii frate, anii cu doua banci ce dainuie si-acum. Iar eu sunt fericita ca se poate. Sa fiu actrita-n filmul cu nebuni. 🙂 Chiar daca n-oi lua eu premiul Oscar si nici la Cannes nu ma voi fotografia, sunt bucuroasa ca aici la Piatra gasit-am alti nebuni de RomanIA mea. Gata-i tabloul, gata-i inceputul. Oare? Cu doctor, cu halat, cu tot ce vrei. Gata va fi si filmul lor cu IA. Pentru un neam. Dar nu de derbedei!

Photocredits: George Blaga / Ovidiu Slatineanu

spacer

One comment on “Jocul de-a nebunIA

Leave a reply