Multumesc, iubita mama/Steaua mea din zori de zi/Fara tine mama draga, tot pamantul s-ar opri/Fara tine mama draga, tot pamantul s-ar opri…Va suna cunoscut refrenul asta, nu-i asa? Facea ravagii in anii ’80, mai ales de 8 martie, cand se canta inclusiv la televizor. Frumoase versuri, frumoasa melodie, frumoasa interpretare. Dar si mai multa frumusete incape in noi de reusim sa spunem aceste cuvinte, sa le rostim din inima, cu voce tare. Bine, hai, sa zicem, macar primele trei. Nu de alta dar simt ca-n ele sta recunostinta unor timpuri…

Poate ca o parte dintre noi nu am fost invatati, altii ne ferim aiurean-n tramvai, atunci cand ne luam rolurile prea in serios si ne credem oameni mari. Unii nu pot sa le spuna, pur si simplu. Nu e nimeni de condamnat sau judecat. Eu doar spun aici ca ar fi tare bine si frumos sa le spunem mamelor noastre (macar din cand in cand) ce simtim pentru ele. Sa le spunem cat de mult le iubim. E drept! nu toata lumea are o mama ca a mea. 🙂 Sunt, stiu deja, o norocoasa. Iar cand spun asta ma gandesc nu doar la momentul prezent in care, om mare fiind, mama inca imi poarta de grija (uite, spre exemplu, zilele astea a stat cu mine pentru ca m-a lovit o nemiloasa de sinuzita care s-a transformat in bronsita) ci si la cei 10 ani petrecuti departe una de alta. Ea plecata la munca in strainatate, eu reintoarsa din capitala pentru a-mi construi o cariera si a tine familia legata. Anii astia au fost cei care ne-au calit si care ne-au facut sa ne cunoastem sufleteste mai bine, sa ne apropiem, sa ne intelegem si sa ne invatam reciproc o multime lucruri. Majoritatea bune, cred eu. 🙂

Stiu ca nu i-a fost deloc usor desi zice ea ca mamelor din ziua de azi le este si mai greu, pentru va viata e mai grea si vremurile tulburi. S-a cam luptat singura cu toate, ne-a dus la cresa, la camin, la strabunicii de la tara, la mare, la munte, prin tari civilizate, prin capitale, ne-a crescut. S-a sacrificat mult iar ce a castigat a investit in noi si in altii. Ca deh! asa e mama.

Astazi pentru prima data, m-am gandit sa scriu cateva randuri pentru si despre ea. Nu ca pana acum n-as fi avut motiv sa o fac dar azi implineste…60 de primaveri. 😉 Inca mai stau si ma intreb cand au trecut atat ale mele cat si ale ei…In fine…Sper s-o fi bucurat intalnirea noastra din aceasta viata, asa cum pe mine ma bucura nespus. Si mai sper sa ne placa in continuare sa calatorim impreuna. Pana la capat.

Ma inclin draga mama sa-ti sarut mana muncita. Ma inclin pentru toate clipele in care nu am putut s-o fac. Ma inclin sa te ajut. Ma inclin pentru ca meriti!

Mama frumoasa, primul meu rai/ Fa o minune, te rog mai stai/ Dulce minune, ram de maslin/Inca nu-i vremea mai stai putin, dulce minune, ram de maslin/Inca nu-i vremea, mai stai putin… Multumesc, iubita mama!

Foto: arhiva personala