Omul din televizor

indicatiiIn urma cu vreo cativa ani am fost (emotionata si cuminte) o carte intr-o biblioteca vie. Mi-am intitulat volumul, sugestiv zic eu, “Omul din televizor”. In prefata am pus cateva idei pe care le impartasesc si azi. Cum suna ele? Cam asa:  “Se spune despre jurnalisti ca sunt prieteni cu Bachus (zeul vinului) si ca pleaca (adeseori) de la evenimente cu mancarea-n sacosa. E adevarat, am vazut si eu pe la televiziunile centrale imagini de genul asta. Si chiar mi s-a-ntamplat sa ma lovesc brutal de-o astfel de mentalitate pe vremea inceputurilor mele ca reporter acreditat la o anumita descentralizata cu staif. Cum? Pur si simplu. Intr-o conferinta de presa, un stimat sef de institutie, pentru a evita raspunsul la o intrebare a zis ceva de genul “daca vreau sa petrec mai bine ies cu voi – cei din presa – la un paharel”. M-am simtit jignita si-am ripostat. Si-au mai fost exemple. Cei care ma cunosc stiu ca am evitat ani la rand mesele de protocol si fursecurile aferente tocmai din cauza asta. Dupa care mi-am zis ca-i cazul sa nu mai fiu o speriata de bombe si sa-ncerc sa schimb mentalitatea cu pricina. Ce vreau sa spun?  Ca nu-i chiar asa. Stiu vreo cativa oameni in bransa care nu pun deloc gura pe alcool si nici nu agreeaza ideea meselor de protocol ocazionate de diverse inaugurari si taieri de panglica. Deci nicidecum nu pleaca cu fursecul in poseta. Pentru ca asa le este felul. Punct. Evident exista si ceilalti. Dar nu despre ei scriu eu aici. 🙂 Si apropos, sa stiti ca oamenii au in general o parere gresita despre jurnalisti. Vorbesc aici despre cei pe care-i cunosc si despre mine. Tot din spatele cortinei va mai spun ceva. Se crede ca jurnalistul decide cine si de ce apare la televizor. Nu-i chiar asa! In spatele omului de pe ecran exista cel putin un sef,  o decizie, o politica editoriala care dicteaza ce si cum. E drept ca mass-media de azi promoveaza in mod agresiv non-valorile. E drept ca-n meseria asta depinzi de audienta, de cata publicitate vinzi, de rating si de concurenta. Dar…intotdeauna exista si un “dar”. Eu personal nu cred in sintagma atat de vehiculata “asta cere publicul deci asta-i oferim”. Eu cred ca publicul poate fi educat si mai cred ca jurnalistii pot face asta daca vor, evident! 🙂 Iar educatie se poate face la orice varsta. O fac foarte putini in Romania si unii prin afara (vezi! BBC). Eu am incercat. Atat cat am putut, atat cat am stiut si cat mi s-a permis. Daca am reusit, daca voi reusi in continuare, va las pe voi sa decideti. Astept sa dialogam indiferent de subiect, de context si de vremea de afara. Aici, da, da! chiar aici! 🙂

 Foto: Ovidiu Slatineanu

spacer

Leave a reply