Azi scriu despre traditie si arta. Ambele reunite intr-un suflet mare, un suflet frumos, cu nume de inger. Pe Angela Szabo am cunoscut-o de curand. Mi-a atras privirea pentru ca stia sa-si poarte portul si tinea intr-un fel anume bundita adusa tocmai din Bihor. Simplu si firesc, asa ca strabunii ei. Ca pe-o traistuta pe mana dreapta. Aveam sa aflu mai tarziu ca e si un altfel de artist. Ca a calatorit mult. Ca iubeste muntele pana in adancuri. Ca iubeste…

“ – Cine esti tu Angela? Sunt un spirit tanar, vesel caruia ii place soarele si lumina, luna si stelele. Sunt o persoana normal. Doresc sa aduc si eu o mica contributie in acest mare plan al Universului din care facem parte cu totii. Sunt fiica mamei mele, sunt sotia iubitului meu sot.

– Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru pictura? cand? E un dar cu care vii, pasiunea se dezvolta pe parcurs. Aici cred ca a avut o mare contributie mama mea, care a terminat si ea arte plastice si pe care o vedeam deseori in fata sevaletului. Atat mie cat si fratelui meu ne facea o deoasebita placere s-o privim. Stii, tre sa ai acea sclipire, sa o simti sa te furnice in degetele de la maini si sa-ti spui intruna asta vreau sa fac din tot sufletul.

– Cand ai constientizat sclipirea? Cum a fost? Ai avut o revelatie? Primul impuls l-am avut cand am terminat clasa a 8-a dar parintii mei nu prea credeau ca stiu ce vreau. Insa li s-a limpezit un pic mai tarziu caci in liceu dorintele mele erau foarte clare si foarte puternice.

– Ce ai pictat prima oara? cum ti-ai gasit drumul?  Oooo! e asa o cale de lunga, cu foarte multe urcusuri si coborasuri. Dorinta de manifestare e foarte-foarte puternica la orice tanar care are astfel de inclinatii si vrea totul de-o data. Dar cu ajutorul profesorilor pe care i-am avut si care au stiut sa slefuiasca acest material brut care am fost asa, incet-incet, cu calm si rabdare am invatat. M-au invatat ca fiecare sentiment e un mesaj pe care-l dai mai departe privitorului si atunci trebuie sa stii ce vrei sa dai mai departe. Mare noroc am avut cu acesti mari Oameni. Nu am intrat din prima la facultate, erau foarte putine locuri…3 ani la rand am picat prima sub linie la Cluj unde am dat examen pe 3 locuri. Eram enorm de multi candidati si examenul era foarte dur. Am intrat abia a 4 oara la Timisoara dar eram deja cu un mare bagaj de cunostinte. Am facut sectia Textile pe specialitatea Tapiserie dar in paralel am mers si cu pictura.

– Cum si cand ti-ai definit stilul? Personajul si acest stil decorativ care ma face mai speciala apare pe la finele facultatii. Nu stiu daca pot sa-mi incadrez stilul intr-un curent e greu. Pot sa spun ca fac arta decorativa, suprarealista. Foarte bogata in simboluri si mitologie. Sunt atrasa de aceasta latura.

– Cine sunt Oamenii care te-au marcat? ai avut modele? A da! oamenii care m-au marcat o sunt multi si dragi mie. Mama se situeaza pe primul loc caci a fost prima.A urmat domnul Profesor Gavrilas de la scoala populara de arte din Cluj, apoi colegele mele de la fabrica Iris unde am lucrat o perioada ca decorator pe portelan. Niste femei simple care lucrau la norma acea pictura filigrama. Au urmat cateva personae: domnul Mircea Baciu – un mare grafician cu care am lucrat si care Dzeu sa-l odihneasca! nu mai e, profesorii de la facultate, sefa mea de catedra doamna Ziman care s-a dus si ea saraca!, familia Tulcan, colegii mei…

– Cum ai ai ajuns in invatamant? In invatamant am ajuns pentru ca in momentul in care am terminat facultatea s-au inchis toate fabricile pe domeniu textil iar de artisti nu prea are nimeni nevoie. Ce sa faca cu ei? 🙂

– Dragostea pentru munte de unde vine? Sotul tau e vinovat pentru asta? Dragostea pentru speologie a venit din momentul in care m-am casatorit. Fata de munte am avut-o intotdeauna, megeam des in drumetii pe munte, ne ducea bunicu’ dar speologia e alceva. E alta lume. E neatinsa, e curat, mirifica…

– Ce e iubirea pentru tine? E cel mai frumos, mai bun si mai extraordinar sentiment. E calea spre adevar, spre lumina, spre umanitate, spre inaltare. E pace si liniste sufleteasca, e echilibrul din natura fara de care nu putem exista. Iubirea e o picatura din fiecare om, planta, animal si tot ce e viata pe acest pamant.

– E adevarat ca artistii sunt fiinte complexe, ciudate, neintelese? Ca au nevoie de un muz sau o muza? Uauuuuuuuu! Nu stiu ce sa spun. Exista tot felul de artisti. Clar avem. Un gram de “ceva” aparte exista la fiecare pentru ca trebuie sa fii lipsit de inhibitii ca sa poti face arta. Cred ca exista muza adica sunt convinsa, tine si de credinta fiecaruia. Eu ma consider foarte normala nu-mi place sa fiu aeriana decat pe panza. O complexitate exista. Depinde de ce natura e artistul si daca face cumva legatura dintre cer si pamant, comunica la alte nivele cu universul si vine si asterne pe panza ceea ce percepe. Conteaza si mediul inconjurator, mesajul pe care vrei sa-l transmit, daca vrei sa faci lumea mai buna sau nu.

– Crezi? In ce? Sau in cine? Cred cu toata fiinta mea. Mi-e frica si stiu ca vom da socoteala la un moment dat. E mare puterea lui si e sincera. Si trebuie sa avem incredere, daca ne-o pierdem suntem pierduti cu totul, suntem fara radacini si fara suflet. Pot sa spun doar: Multumesc Doamne! ca existi si ca ma ai la dreapta sau la stanga ta.

-Esti o padureanca, traiesti in varf de munte, la cativa kilometri de primul sat. Nu ti-a fost greu sa lasi deoparte lumea civilizata? Eram de 7 ani cand am vazut filmul “Scoala Curajului” si am fost foarte impresionata. Si am spus de atunci ca vreau sa traiesc la fel ca personajele din film, adica in salbaticie, departe de civilizatie. Si uite ca a sosit momentul si traim asa. Si da! pot sa spun ca m-am curatit sufleteste si spiritual de anumite valuri, am creat o conexiune mai puternica cu natura, cu sotul meu, cu oamenii simpli si incarcati pozitiv, cu spiritele locului. E multa curatenie aici sus. Esti mai aproape de cer. Daca stai mult pe ganduri nu faci pasul pentru ca orasul are multe tentatii…Nu regret nimic. Imi pare rau cu nu am facut acest pas mai repede. Se schimba sistemul de valori si depinde foarte tare ce-ti doresti de la viata. Eu am ales linistea si LIBERTATEA. Insa am facut sacrificii ca sa pot obtine aceste stari!

– Ai calatorit mult. (asa ne-am si cunoscut de altfel. Angela a fost prezenta la Biblioteca Vie de la Piatra Neamt, eveniment pentru care a venit tocmai de la Oradea). Cum vezi Romania de la distanta? Da, am calatorit foarte mult prin tara, am fost prin toti muntii, pe ape, pe sub pamant si iubesc aceasta tara atat de mult incat nu am cuvinte cat de draga mi-i! Superba! E ca un stup de albine care munceste si munceste dar din pacate vin altii si culeg mierea in loc sa o culegem noi pentru copii nostril!

– Am vazut ca iubesti portul popular. De ce ar trebui sa ne simtim mandri ca suntem romani? Iubesc portul popular pentru ca stiu cum s-a facut, cu cata munca si sudoare, cu cate lacrimi si zambete, cu cate simboluri. Strabunica tesea si plangea la lumanare si la lampa si facea chimese pentru stabunicu si pentru copii. Si asa au trecut razboaie, asa au murit copii si toate, ca sa fim liberi. Iar acest port a dainuit si a marcat neamu’ de romani. Cum putem sa-l abandonam si sa-l vindem pe perdele? cum sa ne fie rusine cu radacinile noastre? cum sa dam uitarii pe stramosii nostrii care stau drepti ca brazii pe columna lui Traian?

– Ce le lipseste romanilor pentru a fi fericiti? Romanilor le lipseste: increderea! Dorinta de-a lupta pentru drepturile lor. Ori le e frica, ori nu le pasa. Parca sunt adormiti o mare parte dintre ei. Merg pe principiul “de ce sa ma obosesc eu? las ca face cutarica!”

– Crezi in tineri? Crezi ca ei vor schimba ceva? Au cu ce? DA DA DA! Sper ca acesti tineri sa schimbe tara asta. Ma alatur lor cu drag si cu toata forta mea si imi doresc sa prind aceasta schimbare cat voi mai fi in viata! Au credinta, nu le e frica ,nu le pasa si isi cunosc mai bine drepturile decat noi. Cred in ei caci sunt viitorul si provin din parinti ca noi, care au trecut prin cateva experiente si care au avut ce sa-i invete. Au forta, au informatie si cred ca sunt cu un pas in fata. Nu se dau la o parte.

– Cum crezi ca se va termina situatia cu Rosia Montana? Doamne ajuta-ne si fii cu noi! Nu cred ca va fi usor. Sa speram ca nu se va ajunge la varsare de sange. NU TREBUIE SA RENUNTAM!  NU ACUM! Daca cedam, ne-am dus … tulai doamne!

– Unde te vezi peste 10 ani? Nu am gandit niciodata asa. Nu stiu! Vreau sa fiu sigura ca si maine pot sa stau tot aici, in curtea mea si-n tara mea. Sa nu vina nimeni sa-mi ia terenul de sub casa ca sunt expropiata pentru diverse, caci am muncit din greu si cu multa sudoare sa cumparam acest teren si dragostea de pamant e puternica.

– Ce vezi cand te uiti dimineata in oglinda? Esti multumita de ceea ce vezi?  Hahaha!Sa stii ca nu prea ma uit in oglinda 🙂 Acu serios! Pai in fiecare dimineata vad o noua zi in care trebuie sa fiu puternica si sa-mi fac treaba care o am de facut.”

Fotografii: arhiva personala Angela Szabo (http://www.angelaszabo.ro)

NOTA: Textele si fotografiile sunt protejate prin legea nr.8/1996 a dreptului de autor