M-am aruncat in valurile marii cu-amintiri. Si-am scos de acolo perle, nestemate, scoici albastre si corali. Cand? Intr-o minunata zi de vara. A doua din a opta luna-n acest an. Am numarat. Trecut-au 25 de ani. De viata. Peste noi. Tacuti. Boemi, incrancenati sau poate nu. Cu bucurii, deceptii, reusite. Cu incercari, plecari si revederi. Cu mici sau mari sperante de adolescenti. In casnicii sau in afara lor. In joburi, in profesii, meserii. O parte dintre noi cu multi copii. Ne-am regasit in curtea scolii. Pe la pranz. Timid. In grupuri mici, razlete. La inceput. Pe unii i-am ghicit. I-am intuit pe altii. Pe profi, pe toti cred, i-am recunoscut. Erau frumosi si tineri in simtiri. Glumeau. Cu nerv. Au fost acolo profii preferati. Si cativa diriginti sau diriginte. π M-am bucurat nespus s-o vad pe doamna noastra, chiar daca eu am fost singura din clasa. Prezenta. Mi-ar fi placut sa fim macar o mana. De suflete si chipuri dragi. Macar vreo cativa. In fine…La fel m-am bucurat sa-mi vad fostii colegi. De-o generatie. Chiar daca pe unii nu mi-i mai aminteam. A fost frumos si poate ca la anul ne-adunam mai multi. In banci. Ce ziceti? Dar hai sa spunem insa si cine-i “vinovat”. De toata ghidusia asta. Nu? E vorba de un D si-un C. Bine reprezentati. Irina, Andi, caci despre ei vorbesc, au insistat, ne-au tot sunat de, in final pot spune: ne-am mobilizat! Eu i-am ghidat in clasa doar. La scoala. Printre povesti. Asta pentru ca ar fi fost ciudat sa ne uitam unii la altii, sa ne dam binete si sa vedem pe-unde-am mai umblat! Sa zicem dara zic, sa zicem vorbe…Rostite sincer, simplu, fara pic d’emfaza. Cu bucuria de a fi acolo. Cu spirit viu si treaz, mereu pe faza. Si-am fost. Si-am zis, in parte. Pe rand, nu chiar ca la catalog. Dar asistati mereu si atent, pe bune! de calde si incaruntite priviri. Ale profilor nostri. Printre chioete vesele de copii. Veniti parca anume sa-si testeze parintii. La capitolul “nervi si rabdare”. Si oarecum la notele din catalog. Am auzit povesti nemuritoare. Cu simpli muritori. E drept. Ne-am amintit de cei ce-au fost odata, am retrait momentele βpionerestiβ. Am povestit. Cu noi si despre noi. Despre olimpiade, careuri si montaje artistice, culegeri si teze la mate, despre ceaiuri dansante, despre fuga lui Emi prin cabinetul de biologie si temele facute acasa, la lampa cu gaz. Din tot si toate mi-a placut mult ce-au transmis profa de franceza Alina Pamfil si prietena mea de la a VIII C, Paula. Pentru ca amandoua au vorbit despre prietenie. Si cred eu (sau mai sincer spus, mi-as dori sa cred) ca acesta-i spiritul. Nu doar al nostru. Ci al fiecarei generatii in parte. Cu asta ramai, dragii mei, mai mult decat orice pe lume, dupa 8 ani magnifici de scoala generala. “Mama, uita-te bine in clasa ca aici s-ar putea s-o gasesti pe nasa copiilor tai. β Asa le spune Paula fetelor ei si o face-n cunostinta de cauza. π Pentru ca ea, prietena mea din ultimii 36 de ani, are doua. Prietene si nase deopotriva. Una de la fosta a VIII C (Gabi) si una de la fosta a VIII A (adica eu). L afel de sincer, mi-am zis c-o sa ma tin bine, ca n-o sa fiu emotionata. Dar am fost. M-a scos de pe sine Monica, cu valul ei de-adanci trairi coplesitoare. Iar trenul meu a deraiat putin cand a ajuns in gara “all by myself”. Adica atunci cand am vorbit despre mine. Pentru ca mi-am dat seama ca-n cateva minute vreau sa spun cine sunt EU. Nu ce masti am purtat, de-a lungul si de-a latul timpului, nu cu ce anume m-am identificat sau ce-am facut bun in viata. Si-am continuat sa simt emotie atunci cand mi-am facut avant sa-i spun, in cateva cuvinte, doamnei diriginta, cat de draga mi-a fost. Pentru cum ne-a calauzit. Asa cum a stiut, cum s-a priceput si cum a crezut de cuviinta in vremurile acelea imbibate de comunism. Pentru ca a fost blanda si buna. Si pentru ca am invatat biologie de dragul ei. Pentru ca ea m-a motivat si uite-asa acuma stiu sa dau primul ajutor in caz de Doamne fereste! Pentru ca ne-a dus in tabere si in excursii de-am vazut frumusete de tara. Pentru ca datorita ei stiu ce inseamna o finala de concurs national la Buzau. La “Sanitarii priceputi”. Da! dragii mei, colegi, profesori, cititori…Asa mi-am petrecut eu pe 2 august, doua ore. Din nou, in bucla timpului de mult apus. Si pentru asta: Multumesc! Sunt recunoscatoare! Voua celor care-ati venit din departari, de peste munti, oceane, mari. La propriu. Voua celor care ati vrut cu orice pret sa ne adunati! Tie Irina ca te-ai tinut de capul meu sa vin. π Tuturor! In loc de concluzie: Dupa 25 de ani am fost si suntem inca o generatie puternica. De internationali. De oameni talentati. De creatori. Invingatori! In propriile batalii, in viata asta care nu-i deloc usoara. De oameni care stiu ce-i munca dreapta. Noi suntem cei care le platim acum linistea (atat cat este ea) si pensiile (atat cat sunt ele) parintilor si profesorilor nostri. A zis-o profa de franceza, nu eu! π Asa ca Polonia, Italia, Danemarca si USA, Romania mea frumoasa te saluta!
“Detasament, tovarasa diriginta, dati-mi voie sa raportez: intalnirea a luat sfarsit!”
Fotografii din arhiva generatiei 1989
Cu placere,draga! Imi pare si mie bine ca m-am tinut de capul tau :D.Data viitoare,oricand ar fi ea,sper sa ne adunam singuri,usor si firesc,ca o continuare de poveste care merita,nu? π Salutari din Dk! π