Azi am stat, din nou, de vorba cu viata. A batut incet la usa sufletului meu si mi-a soptit: “sun-o, spune-i tot ce vrei sa-i spui pana nu e prea tarziu, nu-ti fie teama, deschide-ti inima!”. Si am ascultat. Era vocea sufletului care ma indemna, cu multa iubire, sa sun pe cineva drag, o colega pe care astazi nu am putut s-o privesc in ochi. Si asta pentru ca nu stiam ce sa-i spun, ce s-o intreb pe ea – fata cu par de abanos – care se lupta cu un cavaler nemilos: Il cancero. Aproape ca nu-i pot rosti numele, gandindu-ma ca numai intr-o jumatate de an, am aflat, ca vrea sa ia cu el, fara drept de apel, trei tinere domnite. Mi-e ciuda cumva si ma doare sa stiu ca poate sa vina, asa, pe nesimtite si nebanuite cai, printre munti si vai, peste ape si dealuri inmiresmate de culori pastelate, fara sa tina cont de anotimp, de dorinte, de socotelile neincheiate pe care oamenii le pot avea cu viata. Nu mi-a parut rau ca am sunat-o si ca am plans fiecare in parte si in felul ei. M-am bucurat sa-i descopar veselia din glas si spiritul zburdalnic, resemnarea in fata unei lupte deloc usoare si teribil de egoiste dar m-am si intristat simtindu-i durerea de mama. Exact ca-n viata…sus…jos…sus…jos. Un carusel de sentimente m-a napadit, in doar cateva minute de dialog si vreau sa-i multumesc pentru ca mi-a daruit o lectie de viata. Intr-o zi in care toti si toate au fost agitate, in care s-au naruit aliante si s-au dus razboaie (mai mult sau mai putin) mincinoase, o fiinta mi-a aratat cum trebuie sa privim viata: pur si simplu! Cu bucurie, acceptand cele pe care nu le putem schimba, cu acuratetea observatorului care crede ca nimic nu e intamplator in existenta noastra pe acest pamant si care-si (re)cunoaste limitele. Mi-a spus simplu: ”nu te stresa, nu merita! Uite din asta vin bolile, de acolo vine cavalerul, chiar de acolo.” Am meditat pentru cateva clipe la cele spuse de ea si am simtit nevoia sa scriu. In semn de multumire, din egoism (poate) sau doar pentru a va impartasi un gand, o emotie, o traire. Nu cred ca sunt in masura sa dau sfaturi, dar daca cititi aceste randuri, nu ezitati. Puneti mana pe telefon si sunati pe acel cineva pe care tot amanati sa-l sunati! Aveti curaj, iubire si delicatete! Vorbiti cu sufletul! Si mai ales nu lasati timpul sa treaca, e mult prea pretios!
Untill we meet again…multumesc Irina!
Foto: Ovidiu Slatineanu
