Au trecut pe nesimtite. Nu i-am implinit inca dar ma apropii de ei vertiginos. Timp in care am scris despre evenimente frumoase si am vorbit cu oameni minunati, am facut (cu revolta si tristete) cateva analize pe text (cat sa nu-mi pierd simtul jurnalistic), am creat proiectul “Oameni din Romania mea frumoasa“ in cadrul caruia am stat de vorba cu 12 romani senzationali, de la care am invatat mult si multe. Am daruit si am primit. Am trait cu sperante de mai bine si am suferit atunci cand le-am vazut spulberate intr-un minut, am renuntat si am luat-o de la capat. De mai multe ori. Cu suflet, cu nerv si cu pasiune. Asa cum stiu si ma pricep s-o fac. Poate se poate si mai bine, habar n-am! Dar sigur stiu ca n-am avut prea mult curaj la inceput. Iar daca regret ceva, regret faptul ca nu am facut-o mai demult. Da! Trebuia sa ma apuc de blogging cu mult timp inainte. Dar asta e! Atunci si eu eram alta si gandurile…
Ma gandeam cu teama ca oamenii ma vor judeca si nici nu stiam de unde s-o apuc astfel incat sa nu amestec lucrurile. Pentru ca asa e firea umana, n-are rost sa negam! Oricat de sfinti ne-am crede toti, adeseori suntem supusi greselii si fara doar si poate ii judecam pe ceilalti si le punem etichete cu sau “fara simt de raspundere”. Spun asta pentru ca eram constienta ca o parte din cei care aveau sa devina cititorii mei ma stiau din televiziune si ma vor judeca. Si mai stiam ca acolo nu am fost intotdeuna eu. Pe ecran fusesera doar parti din mine. Pentru ca nu puteam si/sau nu stiam sa fiu.
Acolo, in spatiul acela numit “locul meu de munca” am fost mereu perceputa ca un reporter&moderator profesionist, adeseori intransigent, aspru, autoritar, o persoana pe care nu-ti vine s-o iei acasa si nici s-o pui intotdeauna la rana. Si nu, nu glumesc! Iar eu stiam ca-n fapt nu sunt asa. Iar undeva in strafundul sufletului meu imi doream sa ma descopar in cele mai mici detalii pentru ca mai apoi sa le arat oamenilor cine sunt cu-adevarat! Si atunci, intr-un moment de cotitura, cand profesia s-a despartit brusc de mine fara regrete dar si fara sa-mi poata lua microbul din sange, am simtit ca doar aici, in spatiul asta virtual puteam s-o fac. Sa scriu, sa vorbesc cu cei care chiar au ceva de spus, sa-i descopar si sa ma dezvolt alaturi de ei pe multiple planuri. Simteam ca pot sa experimentez, sa fac terapie prin scris, daca vreti. 🙂 Iar blogul a devenit instrumentul meu de lucru si mai mult decat atat. A devenit spatiul in care simteam ca as fi putut fi sincera, directa, vulnerabila si puternica in acelasi timp si-n masuri diferite. Aici puteam fi EU!
Stiu ca inceputul a fost bun. Am primit feed-back pozitiv din partea voastra. Apoi, cred c-am obosit. 🙁 Sau mai degraba intuiesc ca au intervenit grijle zilnice. Cumva, nici n-au mai fost evenimente care sa ma incite, sa-mi capteze interesul. Iar cand au fost, am scris. Nimic de zis! Iar mai tarziu, in timp, pe nesimtite si-a facut loc si dezamagirea. Pentru ca mi-as fi dorit sa castig mai mult decat experienta. 🙂 Probabil ca n-am gasit “nisa” (cum ar zice un prieten), “avatarul de client” sau poate e ceva defect in faptul ca sunt printre putinii bloggeri din Neamt. Stiu, suna paradoxal dar asta e! Cu siguranta e si vina mea pentru ca eu nu vreau sa va vand “ceva”.
Eu vreau sa va arat o lume. Si mai multe, daca s-ar putea! 🙂 Eu vreau sa zugravesc asa cum simt si vad “Romania mea frumoasa” si oamenii care traiesc in ea.
E drept ca imi doresc sa o construim impreuna si sa ne bucuram cat mai mult timp de ea! Iar daca Romania noastra va fi una bogata, din care cu totii vom avea de castigat, cu atat mai bine!
Pana atunci insa…Ma inclin in fata voastra, dragii mei!
Va multumesc ca ma cititi si ca ma urmariti!
Iti multumesc Florin pentru ca mi-ai construit aceasta gradina curata si frumos aranjata care e blogul meu!
Iti multumesc Ovidiu pentru fotografiile minunate!
Nu stiu incotro ma vor duce pasii si cum vor arata urmatorii 3 ani. Promit insa ca va voi fi aproape! 🙂
Si pentru ca tot e inceput de primavara, ce-ati zice sa facem un pact? Ce-ar fi sa renastem impreuna? Pe bune, ce-ar fi?
La mult bine si la mult frumos! cum ar zice Gyuri Pascu.
Cover photo: Ovidiu Slatineanu
Pai cam asa e, la vreo 3 ani de blogging mai des, o faci mai rar, cand chiar ai un “interes” 🙂 Am observat asta la mine si la altii. E drept, nici eu nu mai citesc bloguri, mai deloc. Timpul ala mi-l umplu altfel. Da-mi place asa, lucruri noi la vremuri noi 🙂
Iti doresc sa-ti construiesti o Romanie frumoasa in care sa traiesti! Mult succes si multi ani… de blogging! 🙂