Abia asteptam s-o cunosc. Fata cu parul balai si zambet strengaresc care a calatorit mai bine de un an in jurul lumii pentru a surprinde eternul feminin era acum in fata mea. Ce noroc cu Mihaela Noroc si cu facebook-ul asta ca mi-a descoperit-o! M-am indragostit de ceea ce face din prima clipa. I-am si spus cand mi-a aratat cateva poze in telefonul ei: “Sunt superbe, zici ca n-am mai vazut femei in viata mea! Dar sincer, nu ma pot abtine.” 🙂

Ii admir munca si fotografiile pentru ca stiu ce inseamna ceea ce face ea, stiu ca e un creator, stiu ca nu e deloc usor desi pare, la prima vedere. Si mai stiu ca e nevoie de rabdare, de chef, de inspiratie, de lumina buna si de cadre minunate care sa spuna povesti. Nu conteaza ca sunt despre Brazilia, Malaezia, Iran sau Romania.

“Atlasul Frumusetii” – caci despre acest proiect vreau sa va vorbesc – este ideea Mihaelei Noroc. 29 de ani, nascuta peste Prut, bucuresteanca prin adoptie, cu un sot “Calator cu tricolor”, pietrean de-al nostru. Ea, Mihaela, e toata un zambet, un soare. Dar, zice ea, n-a fost dintotdeauna asa. Acum e fericita si asta se simte in energia pe care o degaja in jurul ei cand povesteste. Transmite prin toti porii starea ei de bine. Face ceea ce-i place si iubeste ceea ce face. Este un om indragostit de fotografie si de proiectul ei. Un proiect de viata, cum spune ea.

Am stat vreo doua ceasuri la povesti desi ne intalneam pentru prima oara. Mi-a placut naturaletea, aerul de pustoaica si pasiunea pe care o pune in vorbe. Mi-a daruit patru dintre cele mai frumoase fotografii ale ei si ma bucur ca s-a gandit la asta. Pentru ca o reprezinta! Am descoperit impreuna mesaje si am ascultat cu atentie fiecare poveste. Am impartasit!

Impreuna am descoperit ca lumea asta e mare si nu prea atunci cand vine vorba de oamenii pe care-i intalnesti/cunosti.Ca sentimentele sunt peste tot la fel. La fel si framantarile femeilor, oricare ar fi ele si oriunde ar trai. Am descoperit ca avem cunostinte comune pe care le-a intalnit intr-un supermarket in China (te salutam Tudor!) si am inteles ca impartasim principii de viata asemanatoare.

Eu zic ca e motiv de sarbatoare cand intalnesti un astfel de OM. Iar eu am invatat sa ma bucur. Sa fiu deschisa, sa primesc, sa daruiesc! Pentru ca in asemenea intalniri nu e vorba doar de un schimb de informatii. E mai mult decat atat. E despre oameni si despre suflete. E despre cum impartasesti. Iar Mihaela mi-a impartasit din lectiile ei de viata de peste tot pe unde a umblat. Pe unele le-a primit din mers. La propriu. 🙂 Am intrebat-o, la un moment dat, ce a impresionat-o cel mai mult in lumea asta larga. Mi-a povestit despre poporul chinez si de cat de tare sunt ei angrenati in sistem (mai ceva ca furnicutele), de evolutia lui uimitoare dar nu neaparat pozitiva si i-a comparat cu termitele. Ceea ce nu e deloc un lucru bun! Imi spunea ca sunt zone in lume in care oamenii nu fac decat sa distruga natura plantand, de exemplu, arbori de cauciuc sau alte plante asemanatoare, care devin nocive atunci cand sunt cultivate in exces. O fac temeinic si inconstient doar cu un singur scop: sa produca cat mai mult.

Am inteles ca planeta noastra are rani adanci la propriu si ca nu va fi usor s-o vindecam. E suficient sa ne uitam in ograda noastra, sa vedem ce s-a intamplat cu padurile Romaniei, cat de mult s-a defrisat si cat de haotic doar ca sa se imbogateasca unii si gata! s-a terminat.

Mi-a spus ca daca vrei sa cunosti cu adevarat o tara, o cultura, o natie e de preferat sa o vezi la pas sau alaturi de alti 9 oameni intr-o masina de 4 locuri. 🙂 Altfel spus sa traiesti ca ei, sa stai cu ei la masa, sa dormi sub acoperisul lor si nu in hoteluri de lux. Stiam asta de la Alina si de la Tudor. Ea doar mi-a confirmat un adevar.

Mi-a povestit despre frumusetea naturala a fiecarei tari in parte si despre felul in care a interactionat cu oamenii. Cum si-a abordat, cum si-a convins modelele sa-i pozeze. A precizat ca nu le plateste desi multi isi imagineaza ca o face. Mi-a vorbit despre cum isi deschid sufletul oamenii in fata ei, odata convinsi ca nu lucreaza pentru mafie sau mai stiu eu pentru ce structura organizationala internationala. Cum le asculta povestile. Cum s-a inteles cu ei din gesturi, din priviri. Si cum a refuzat o sedinta foto pentru ca fata aleasa de ea a refuzat, la randul ei, sa se demachieze. Pentru ca da! Mihaela cauta naturaletea.

Mi-a placut ca pune mult din ea ca fiinta in proiectul ei. Ca se daruieste. Cauta neincetat frumusetea feminina autentica, acel “ceva” in stare pura. Nu stiu daca o face inconstient sau pentru ca a inteles deja ca de oriunde am fi, de oriunde am veni, suntem, pana la urma, toti la fel…bucurie!

Cred ca femeile devin unice in ochii ei iar ochii ei spun povestea din ochii lor. In fiecare clipa in care privesc la obiectivul aparatului foto. In fiecare frama. Meritul Mihaelei e, printre altele, acela de a fi descoperit calea de-a ajunge la poveste si la suflet. Iar asta este extrem de important! Esential, as spune.

Proiectul ei este unul independent. Facut cu forte proprii. Nu o sustine vreo super companie sau institutie culturala de stat. A facut insa o campanie de strangere de fonduri si a pus la bataie economiile ei (si ale sotului) ca sa plece in aceasta calatorie pornita in august 2013. A mers din aproape-n aproape, a facut autostopul, s-a cazat la localnici, n-a mancat in restaurante de fite. Imi spunea ca s-a si imbolnavit la un moment dat tocmai pentru ca a trait normal. Mi-a marturisit ca s-a schimbat mult de cand a plecat, crede ca devenit o persoana mai buna, mai atenta la nevoile lumii inconjuratoare. Si asta pentru ca fiecare bucatica de drum a ajutat-o sa se descopere si sa evolueze.

Ii place sa calatoreasca si e determinata sa duca la bun sfarsit acest proiect. I se citeste asta pe chip, in privire. Mai are insa nevoie de 12.000 euro. Pentru urmatoarea parte a calatoriei ei in lume, ce va dura circa 6 luni. Alte cateva zeci de tari, mii de kilometri de parcurs, alte experiente. Toate, evident, in numele credintei in ceea ce face. Toate pentru “Atlasul frumusetii”. Un proiect ambitios, unic in lume, plamadit 100% de o romanca.

Mihaela Noroc a calatorit 448 de zile in jurul lumii, a fotografiat femei din mai mult de 40 de tari, intr-o calatorie care a inceput spre est si din care s-a intors dinspre vest.

Pentru ea “Atlasul Frumusetii” inseamna incercarea de a realiza prima enciclopedie a frumusetii feminine in care sa arate ca naturaletea, autenticitatea si asumarea originilor sunt calitati pe care nici o femeie din lume n-ar trebui sa le piarda.

Desi e purtatoare de noroc, eu ii doresc noroc in continuare!

PS: Recunosc! mi-a fost foarte greu sa aleg doar cateva fotografii pentru articol. Am incercat sa acopar fiecare continent. Intrati pe pagina ei, merita!

Photocredits: Mihaela Noroc