Ieri m-am intalnit cu…capra euforica. Nu, nu e chiar capra cu trei iezi din povestea lui Creanga ci e varianta ei imbibata in alcool si in realitatea cruda a zilei de astazi. O realitate atat de tulbure si de tulburatoare incat n-o poti duce! Cel putin nu de unul singur. Capra asta e o capra altfel. Nu-i ca toate capritele albe si negre ce zburda prin vaile si pe muntii patriei. E o capra inspirationala sau aspirationala? ma-ntreb eu. Si e  un titlu de piesa pusa-n scena de-un Tandem: Maria si Ghita Hibovschi. O EA maiastra si-un EL “cel mai cel”. Care-au inceput  intr-o zi si au continuat in alte cateva (dupa ce au adaptat evident!) o poveste. Pe care au lasat-o rostita, cu putina improvizatie si multa inspiratie (dupa o atenta analiza si o sagalnica privire) de vreo 10 adolescenti. Talentati, e drept! Unii pentru prima data intr-un rol. De teatru. Care-au avut la indemana niste instrumente magice, stiti voi! acelea pe care le are actorul la tot pasul si care ne fac pe noi – spectatorii- sa radem sau sa plangem. Dupa caz si-n functie de comicul sau dramatismul situatiei. Piesa “Capra euforica” (caci despre ea este vorba) e cea mai recenta premiera care va sa vina pe scena Teatrului de Joaca de la Biblioteca G.T.Kirileanu din Piatra Neamt. Ma asteptam sa fie ceva special pentru ca stiu ce le poate pielea (vorba romanului!), stiu tare bine ce frumuseti de puneri in scena ies din mainile lor, stiu cat de buni si de talentati sunt tinerii acestia frumosi. Dar sincer, m-au surprins inca odata! Pentru ca povestea aparent banala, cunoscuta si recunoscuta de zeci de generatii de copii, s-a transformat, incet dar sigur, in altceva. Intr-o felie de viata precum o farfurie cu dulceata amara. De gustat de catre oamenii mari. Mesajul social al piesei este extrem de puternic si de dureros. Atat pentru noi, cat si pentru voi dar mai ales pentru ei – generatia care creste singura, cu castile-n/pe urechi si cu responsabilitati mai mari decat ea pe umeri. Cu parinti asa si asa, cu exemple proaste ce tipa isteric la televizor, in casa sau pe strada. Problema alcoolismului in randul unui neam (pentru care acesta a devenit sport national) a urmarilor sale multiple (dezbinarea familiei, violenta domestica si chiar crima), a responsabilitatilor pasate prea devreme si prea usor copiilor, foamea unor caractere, penibilul unor situatii, efemerul din noi…Toate alcatuiesc un tablou care, atunci cand s-a lasat cortina, m-a lasat la randu-mi pe ganduri. Ganduri ravasite doar de dialogul abstract al unor tineri aflati in trecere prin fata bibliotecii: “Hei, ce faci, bai? Cat ai baut? Eeeii si tu acuma’ un shot aici, inca unul acolo si cam atat! hahaha! Bai, eu am baut doua beri, putin nu? nici n-am apucat sa ma-ncalzesc. Si cum te simti? Bineee bai!”. Mi-a venit sa-i intreb daca stiu ce-i cladirea aia mare pe langa care au trecut si cine-a fost Caragiale. Macar azi sa fi stiut. Dar m-am abtinut…