Azi e despre copilul interior. M-a inspirat Daniel Zarnescu (daca nu stii inca cine e iti recomand sa te uiti aici) prin mailul pe care l-a scris cititorilor sai fideli. Si uite asa am aruncat o privire spre Irina cea mica si rolul ei in viata mea. Stiti, poate, o parte dintre voi ca
N-am inteles din prima titlul pana cand n-am citit cartea. Pentru ca da! sentimentul suprem e iubirea. O iubire ce razbate prin toti porii, printre litere si cuvinte aruncate prin palnia sufletului, dincolo de mizeria si saracia unei tari altfel decat o stim noi din filme. Pentru ca dincolo de titlu se intinde o lume
Ma tot gandesc de cateva zile daca sa scriu sau nu. Prietenii mei psihologi ar zice sa n-o fac. Nu de alta dar sunt intr-o pasa proasta si-o sa va stric ziua! Eu m-am hotarat sa nu-i ascult. Pentru ca-s egoista, rebela si mi-e dor sa scriu. 🙂 Nu stiu daca mi se trage de
Au trecut pe nesimtite. Nu i-am implinit inca dar ma apropii de ei vertiginos. Timp in care am scris despre evenimente frumoase si am vorbit cu oameni minunati, am facut (cu revolta si tristete) cateva analize pe text (cat sa nu-mi pierd simtul jurnalistic), am creat proiectul “Oameni din Romania mea frumoasa“ in cadrul caruia
Nu stiu altii cum sunt (vorba lui Creanga) dar eu cand ma gandesc la primii mei 40 de ani de viata…aproape ca-mi vine sa fac un decalog. Ah! si apropo, nu inteleg cand si cat de repede au trecut. Ca deh! asa e omul, se trezeste mai greu. Iar cand se trezeste (e si cazul
Anul asta a inceput, din punct de vedere jurnalistic, cu o tragedie. Cea din Muntii Apuseni. Din nefericire, se incheie la fel. Ca si cum s-ar inchide un cerc. Unul al groazei, cu fiori reci pe sira spinarii. Unul in care romanii traiesc sufocati de propria neputinta, nepasare, sufocati ireversibil de “cel mai minunat sistem”.
Pe Gabi Vicu l-am cunoscut in urma cu un an, cred, la “Portia de cunoastere“. Un proiect personal pe care-l dezvolta aici, la Piatra Neamt. Din care fac parte oameni frumosi, cu realizari mai mari sau mai mici, care propun teme de discutie interesante si actuale. Oameni deosebiti prin ceea ce sunt, simt si experimenteaza.
Pe Loredana Dinu (Bebe, cum ii spun prietenii) o stiu din liceu. Am fost colege de clasa, timp de doi ani de zile, la “Calistrat Hogas”. In Piatra Neamt. A fost olimpica la limba latina si a ramas pe podium. Chiar si mai tarziu. In domeniul voluntariatului. A facut parte din ARAS (la inceputurile organizatiei)
