Magia unui nou inceput

551431_716776931685935_1350379063_nAnul asta de sarbatori m-am intalnit cu Mos Craciun. La propriu. Era asa cum il stim noi toti din reclamele americane, altfel spus, era perfect! M-am bucurat prêt de o clipa si tot intr-o clipa m-am intristat pentru ca el, mosul, nu m-a vazut, era grabit sa prinda un taxi ce se avanta curajos prin nameti.Na! ca sa vezi, s-a modernizat si mosul, ce sa zic!? Cu toate astea mi-a tresaltat inima de copil si tot ea, draga de ea, s-a asezat cuminte inapoi, acolo unde-i este locul, ca doar mai avea atata treaba…Erau sentimente de trait, emotii de asimilat, nostalgii din trecut de vindecat…asa ca la final de an. In schimb i-am prins din urma magia. O sa va intrebati, poate, ce am facut cu ea. Am pus-o la lucru si am vazut cum spiritul Craciunului lucreaza pentru noi. Cu putina credinta si incredere! Am primit daruri neasteptate, am vorbit cu prieteni dragi (chiar daca pe FB sau la telefon ), am impartit si impartasit clipe alaturi de cei dragi, am oferit iubire si intelegere, am respirat, am admirat, am imbratisat, am facut si am primit urari mai mult sau mai putin conventionale, am trait! Asa cum stiu si cum ma pricep eu mai bine. Si am realizat, din nou, ca toate fac parte dintr-un imens univers care se afla in noi. Si nu exista bucurie, fara tristete, durere fara alinare, reusita fara esec, alb fara negru. Ca am putea fi buni si iubitori, tot timpul anului si al vietii noastre, asta o stim déjà, insa ca avem nevoie de toate la un loc si la timpul potrivit, asta e mai greu de acceptat. Asa cum spunea cineva, nu poti cunoaste lumina daca nu ai trait in intuneric. Asa si eu cu mos Craciun 🙂 M-am bucurat ca un copil si m-am intristat cu acelasi suflet si in acelasi timp. Dar nu-i nimic! Chiar daca pentru mine mosul nu mai e ce-a fost, spiritul Craciunului ramane. In suflet. Adica exact acolo unde trebuie sa continue sa existe si de unde vin toate bucuriile si intristarile, toate iubirile si neimplinirile, toate cate sunt pe acest pamant. Craciun fericit!

Foto: Ovidiu Slatineanu

spacer

Leave a reply

Completeaza campul de mai jos *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.