E dimineata si m-am decis sa ma plimb pe malul marii. Azi am sa vorbesc cu pescarusii. Chiar ma intreb ce-ar mai putea sa-mi spuna dupa ce, nu cu mult timp in urma, mi-au dat sa citesc niste povesti pentru copii, mi-au aratat un camp de lavanda presarat cu maci si mi-au asezat in palma un buchetel de frezii. Cadouri minunate, daruite din suflet, in loc de scoici. Ca doar dintr-astea sunt o multime infinita pe plajele de la Marea Nordului. Ma plimb desculta de o vreme, ca sa-mi racoresc talpile si sufletul. Oare ce taine duce in adancuri aceasta mare? Cate drumuri si corabii cu vikingi a luminat farul din apropiere? Cati oameni si-au plans aici tristetile? Sa fie mai putini decat cei care si-au imbratisat iubirile? Nu pot sa nu ma intreb asta in timp ce ma uit coplesita de frumosul fiordului, la jocul de aripi al pescarusilor in zbor. Cred ca mi-ar fi placut sa traiesc aici. Sau sa retraiesc…vieti, taceri si amintiri. De fapt, recunosc: am visat de mica sa am o casa pe malul marii. Sau macar “sa evadez” din cand in cand intr-un astfel de loc. Iubesc sa stau pe malul cald, sa simt nisipul in picioare si sa privesc departe. Sa ma las ispitita de valurile aduse la mal cu atata liniste si tot atata zbucium, sa vad luna mare si alba agata in cuiul cerului sau soarele care se-nneaca-n ea la apus. Poate ca abia acum trebuia s-o vad asa. Pe ea. Pe marea care mi-a adus o poveste. Iar odata cu povestea pe fata-prietena cu marea. Si cu pescarusii. S-o descopar la ceas de taina, la un ceai…cu zambet. Mi-a spus povestea vietii ei. Iar la plecare, mi-a dat (timid) o imbratisare. Am avut sentimentul placut al unei prietenii de-o viata. Al intalnirii cu infinitul. Din noi. Iar pentru mine, intr-o zi oarecare, infinitul a avut gust de mare scandinava, de Danemarca.
Foto & handmade: Irina Bek
Pingback: Un articol frumos | SILVING