“V-ati intrebat vreodata care va sunt limitele sau daca ele exista cu adevarat?
Eu am redescoperit ca ele exista doar in mintea noastra. Stiati si voi, nu-i asa? 🙂
V-o spun poate cartile citite, prietenii sau specialistii. Dar cel mai sincer si adevarat raspuns este in voi, in fiecare dintre noi. Iar eu v-o spun din propria-mi experienta…
Cu doar doua zile in urma am avut parte de un week end unic, produs pe fondul unei alegeri, aceea de a fi parte dintr-o echipa. Desi nu eram convinsa ca pot face fata provocarii. A fost ceea ce numim in termeni de specialitate un “team building”. Atunci cind am acceptat sa particip nu stiam la ce sa ma astept. Stiam doar ca vom poposi la poalele muntelui Ceahlau, ca vom avea mai multe genuri de activitati coordonate de un trainer. Care (intre noi fie vorba) s-a dovedit a fi nu doar un adevarat profesionist ci si un om extraordinar. Si paradoxal, nu a emigrat inca! 🙂
Ce am invatat din cele aproximativ doua zile de incercari si reusite?
– Ca indiferent de ceea ce credem despre noi trebuie sa avem curaj!
– Ca nu trebuie sa ne pierdem increderea in oameni
– Ca atunci cind ne asteptam mai putin va fi cineva linga noi care sa ne prinda de mina, intr-o priza extrem de simpla dar sigura (si aici ii multumesc Violetei! care pina la momentul ascensiunii noastre spre Cabana Fantanele era doar o colega pe care o salutam in trecere)
-Ca aparentele inseala intotdeauna
-Ca o vorba buna, un zimbet si un simplu “Multumesc!” pot schimba starea de spirit a celui de linga noi, in numai o secunda
– Ca avem timp sa le facem pe toate
– Ca trebuie doar sa ne dorim!
Nu exista nu se poate! Nu exista nu am timp! Nu exista doar Eu ci exista NOI! 🙂
Cu siguranta, toate astea va suna cunoscut. Le stiti, le-ati mai auzit poate. Ce ne impiedica atunci sa ne vedem asa-zisele “limite”?
Spunea cineva ca “mai puternica decit frica de esec, este frica de succes”.
Eu as adauga ca, mai mare decit toate fricile la un loc este frica de a sta de vorba cu noi insine si de a ne asculta.
Tocmai pentru ca am vazut ca se poate, tocmai pentru ca am trait si am simtit aceste adevaruri, va fac aceasta marturisire. Si va mai spun ceva: nu va temeti! Pasiti pe drumul vietii cu incredere, cu speranta si cu bucuria de a fi!
Veti descoperi ca dincolo de destinatie exista o bucurie cit se poate de simpla dar reala si care tine infinit: bucuria calatoriei in sine, dincolo de limite.
Multumesc Adrian!”
(Acest text a fost scris pe 20 iulie 2010)
