Sunt si voi ramane un copil. Toata viata mea. 🙂 Am avut aceasta revelatie astazi in jurul pranzului. Intre noi fie vorba cred ca este de acum o certitudine. De ce spun asta? Pentru ca nu vreau sa fiu un om matur. M-am hotarat. Nu vreau!

De fapt, de ce as vrea? Doar stim prea bine ca asta inseamna sa ne pierdem inocenta si sa adunam griji in desaga vietii, nu?

E mai frumos, mai sanatos si mult mai de dorit sa fii cu spiritul liber, mereu la purtator si cu bucati de ciocolata-n buzunare. Eu asa zic, da! Din toata inima. 🙂 Si daca tot veni vorba de copilul din noi, va fac o marturisire.

Eu (spre exemplu) m-am bucurat din nou (pentru a nu stiu cata oara!) ca un copil la intalnirea cu iepurasul dintr-un platou de televiziune si apoi mai tare azi, cand mama mi-a inmanat solemn un Iepuras de Paste. Dintr-ala de ciocolata, frumos impachetat in staniol, produs de-o firma celebra pentru vacutele ei mov si afectuoase. 😉 Primit in dar de la matusa mea Viorica din Germania. Pachet pe care ea, ca-n fiecare an, din dragoste si poate din obisnuinta, il pune in pachetul ce-l trimite-n prag de sarbatori. Imi vine-n minte faptul ca asa ca ea fac multe alte mame si surori, matusi si fiice plecate-n viata si la munca in strainatate. Pentru un timp. Sau poate pentru totdeauna.

Mi-am amintit de Bica (mama ei, bunica noastra), de felul alintat in care se plangea mereu: “Ca doar i-am spus sa nu-mi mai trimita pachet, ce sa fac eu cu-atatea?“. Desi in sinea ei (eu una sunt convinsa!) se bucura mereu. Exact ca un copil. Nu doar pentru ca avea astfel de unde sa imparta daruri dulci nepotilor, vecinilor de pe scara blocului, vizitatorilor fideli sau doctoritei si asistentei de la dispensar. Nu! Aveam sa inteleg mult mai tarziu tot eu.

Atunci ma bucuram, intr-un anume fel. Acum ma bucur altfel. Iar uneori suspin. Pentru ca ea, bunica noastra nu mai e… Viorica insa a trimis din nou pachet. Acum, e-adevarat, pe-alta adresa dar tot in Romania. Cu dulciuri, cafea si iepurasi de Paste, toate menite sa ne bucure pe noi – copiii deveniti adulti.

Am inteles acum, mai mult ca altadata, ca darul asta mic de sarbatori (pachetul cu pricina!) e nu doar un pachet ci legatura ei cu lumea de aici, cu-acasa, cu familia. Asa a fost, cred eu, pentru bunica mea. Si poate singura. Cu fata ei plecata-ntre straini.

O legatura stransa ca o imbratisare. Si grea ca dorul. Acela care nu se poate traduc-n alta limba si care nu trece nicicum… cu oua dulci, de ciocolata. Chiar de-s trimise tocmai din Germania.