Ne-am intalnit din nou. Pe inserat. Era frumoasa, calda, inspumata si de-un albastru cum rar mi-a fost dat sa mai vad vreodat’. Odihnea o epava (simbol al unei generatii) si ofta…Din cand in cand, lovind un tarm din ce in ce mai mic si mai fragil. Era septembrie si era vara.Tarziu…Am petrecut o vreme impreuna. Dupa ce mai intai ne-am cautat cu privirea. Stiam ca ne vom imprieteni. 🙂 Am stiut asta din prima clipa. Exact ca atunci cand stii ca ai intalnit omul iubit. Dupa cateva zile aveam deja sentimentul ca ne stim de-o viata. Ca ne-am mai intalnit. Ne-am povestit cate-n luna si-n stele, asa ca intre fete si ne-am baut cafeaua impreuna. In fiecare zi. Nu ne mai saturam una de alta si ne dadeam intalnire dimineata si uneori, pe inserat. Am petrecut un timp. La povesti. Ne-am cautat si ne-am descoperit in fiecare clipa. Ne-am lasat rapuse de soarele dogoritor si de nisipul care ne frigea talpile la fiecare pas. Si ne-am luat ramas bun in tihna. La un pahar de bere cu lamaie. Pe faleza. Cat sa am timp s-o mai respir odata cu sentimentul ca toata e a mea. Atat cat s-o pot cuprinde cu privirea. Si mai apoi intr-o imbratisare. Sa-mi ramana in suflet, peste timp. Ne-am plimbat inimile pe acorduri grecesti. Am urcat si am coborat odata cu vantul, cu valurile, cu mirosul bland de alge de la mal. Si-am povestit. In fiecare zi. Desi (intre noi fie vorba) ne intalneam intaia oara. A fost, probabil, o intalnire de destin. Mi-a daruit, la plecare, un coral. Pe care-l pastrez cuminte in biblioteca. I-am dedicat un raft. 🙂 E coltul meu cu gust de mare. E amintirea mea tacuta despre ea. Aceea de-un albastru infinit. Cu valuri de spuma, cu tarm firav, cu scoici. Cu briza de dimineti reci si de-o amiaza cu gust de bere cu lamaie…

Photo: Google