De-a lungul vieții ne apropiem de oameni, ii ajutam, îi sprijinim și ne creăm așteptări legate de ei. Credem că ne vor ajuta sau sprijini cand vom avea mai mare nevoie, așa cum am făcut-o noi. Dar din pacate nu se intampla asta.

Am cautat multe raspunsuri si le-am gasit dincolo de rana mea de abandon. Am inteles ca oamenii, in majoritate, desi il poarta pe Dumnezeu in ei, uita. Pur si simplu uita de EL, uita ca ei in esenta sunt IUBIRE. Uita sa daruiasca, din ceea ce sunt si din ceea ce au, unii probabil pentru ca nu sunt, altii pesemne pentru ca nu au.

Cei mai multi cred, mai mereu, ca li se cuvine ceva. Si pe cale de consecinta asteapta sa primeasca… neconditionat. Probabil unii au rani adanci si pun in practica ceea ce au vazut in familiile lor: conditionarea. Adica: te iubesc daca ma iubesti si tu! Primesti prajitura/vacanta la mare daca iei note bune! Mama te iubeste daca esti cuminte. Etc.

Foarte putini dintre noi ne trezim si punem osul la treaba in viata asta. Stiu, e al naibii de greu dar daca nu o faci vine Viata si te obliga. Iti primesti lectia pe repede inainte. Cum? Pai simplu. Te imbolnavesti, divortezi, iti pierzi locul de munca, ramai fara bani sau diverse bunuri materiale, prieteni, ai pierderi de tot felul. Spuneti-i cum vreti. Karma, Destin, Plata Divina.

Multi dintre noi alegem sa ne Trezim si alegem “sa ne dezvoltam personal si spiritual”. Si pe acest drum cu multa informatie suntem cuceriti imediat, la nivel mental, de Marea Cunoastere. Fara sa o aplicam insa in vietile noastre…nada, zero barat, degeaba. Va spune una care lucreaza de vreo 12 ani cu ea si tot n-a terminat de aprofundat si aplicat in viata ei de zi cu zi. Avem multa munca interioara de facut, credeti-ma pe cuvant. Si nu va amagiti! Nu se termina in viata asta. Nu de alta dar va spun ca sa nu aveti asteptari, sa nu va enervati sau frustrati. Altfel veti trai pe propria piele diverse experiente fix ca mine, care, paradoxal, nici macar nu am avut cu cine sa ma bucur atunci cand am simtit si am avut de ce sa fac asta. Io va zic dar stiu la nivel constient ca aveti propriile lectii de invatat. 🙂

Sigur, am impartasit vestile bune auzite in urma controlului cu prietenele din copilarie, la telefon sau pe mess dar nu e acelasi lucru ca atunci cand te intalnesti cu un prieten si te bucuri, te strangi in brate, lacrimezi, ii simti energia…

Chiar mi-am intrebat un prieten aflat la distanta: “ce-o fi cu oamenii din ziua de azi?”, asta daca mai exista oameni. Ca parem a fi orice altceva dar mai putin…oameni.

Uitam SA FIM si facem alegeri comode, practice, pentru ca nu-i asa? “Mie mi se cuvine sa primesc”. Gandeste marea masa. Deloc critica. Noua ni se cuvine totul. Pare a canta in cor majoritatea. Nimic mai fals!

Nu ni se cuvine nimic de la nimeni. Si mai ales de la DIVIN.

Suntem binecuvantati cu fiecare zi pe care o traim, cu fiecare respiratie, cu fiecare clipa.

Eu recunosc si imi asum. Din prea multa iubire de oameni, din frica de a nu fi respinsa, din rana mea de abandon, din toate separat si impreuna, m-am atasat mereu de oameni si le-am oferit bucăți de suflet. Pe care, de putine ori, am stiu cum sa le aduc inapoi. De ceva vreme invat si pun in practica. Ma reconstruiesc. Era si TIMPUL!

Invat sa pun limite si sa spun fara regrete si atasament: La revedere!

Pentru ca nu mi-a placut deloc sentimentul acela pe care l-am trait cand m-am trezit singura, fix ca băiețelul din fotografie, care cu numai cateva minute inainte era inconjurat de copii. Care copii l-au lasat singur, intr-o secunda, pentru ca au gasit ceva mai atractiv, mai interesant, mai frumos. Va suna cunoscut?

Ca sa concluzionez:

Viața și experiența recentă a bolii prin care am trecut m-au învățat multe. Si spun asta pentru ca am primit multe confirmari in acest sens de la suflete ramase singure pe drumul deloc prietenos al bolii.

Am invatat că oamenii pe care îi iubim și pe care ii ajutam in viata nu ne vor întoarce cu aceeași măsură pretiosul dar oferit.

Dumnezeu, care e peste tot și mai ales în noi, Viața, Universul, Karma (spuneți-i cum vreți) va da însă fiecăruia după masura inimii sale, la momentul potrivit.

Să nu vă indoiti de asta!

Si cel mai important este mereu alaturi de noi. Doar NOI uitam de EL in nimicnicia noastra.

Așadar…

Lucrați cu voi ca să înțelegeți ce vi se întâmplă și de ce!

Iubiți-vă mult dar nu din egoism ci din Recunoștință pentru tot ceea ce sunteți, trăiți și simțiți.

Iubiti-L pe Dumnezeu si fiti o fiinta Christica!

Fiți binecuvântați!

Hristos a înviat!