Isabela Neamtu imi aminteste de adolescenta mea. E neschimbata. Poate doar cele cateva riduri, asezate cuminti la colturi de ochi frumosi, sa-mi aminteasca de cele doua decenii trecute…Ne-am revazut pentru scurt timp si doar in trecere pe vremea cand juca la Teatrul Tineretulu din Piatra Neamt. A disparut apoi din radarul meu vizual cand a luat din nou calea capitalei. Unde si-a croit un drum independent. Prin hatisurile unei lumi nebune, frumoase, solicitante. Una plina de oameni talentati: regizori, scenografi, producatori si actori minunati. E fresh, e la fel de spumoasa si vesela cum o stiu. Putin mai matura insa, mai profunda. Si celebra, ca sa zic asa 🙂 Suficient cat sa fie parte a unor jurii de specialitate si a unor proiecte de film indraznete. Eu mi-o amintesc iubind si fiind iubita. Si-mi mai amintesc ca era o vreme in care frumusetea, pentru mine, le avea ca reper pe ea si Cindy Crawford. Nu cred ca stie asta. Afla acum. 🙂 Fata cu parul de abanos (desi nu-l mai poarta impletit in coada) si-a deschis portile sufletului si ne-a invitat inauntru. Cu drag, cu prietenie, cu nostalgia unor vremuri demult apuse…A vorbit despre ea, despre prezent si viitor. Despre Romania frumoasa in care vrea sa traiasca. In cateva cuvinte simple. Cu emotia unei revederi. Ne-a impartasit din lectiile ei de viata.

1.Cum arata Romania ta frumoasa? Atasamentul meu pentru tara in care m-am nascut merge pina aproape de obsesie…Am vrut sa plec, am si plecat, dar o forta invizibila si un dor inexplicabil m-au facut sa ma intorc. N-as putea trai nici o singura zi departe de Romania. E patria mea, e “acasa”, e familia mea, e credinta mea, e Moldova mea draga, sint oamenii, e totul. Mi se pare ca sintem un pic prea duri cu noi insine, noi, romanii. Ne stigmatizam prea mult, ne blamam unii pe altii si in general, facem totul sa ne indepartam de originile noastre, cind dimpotriva, ar trebui sa incercam contrariul. Am iubit Romania din clipa in care am inteles ca peste “ea” au trecut cinci decenii de comunism…Asta inseamna enorm. Comunismul a schimbat fata tarii noastre, a schimbat oameni, mentalitati. E nevoie de foarte mult timp sa ne venim “in fire”, indraznesc sa spun asa. Cred ca adevarata libertate va veni mult mai tirziu, peste citeva generatii.. Dar ceea ce este cel mai important, este sa vorbim despre ce s-a intimplat cu noi in acele vremuri, despre cum s-a intimplat, despre greselile din trecut. Doar asa vom avea forta sa ne construim altfel viitorul.

2. Care-i cea mai importanta lectie de viata de pana acum? Sint doua, de fapt. Sa ai curaj sa fii ceea ce esti, cu orice pret. Si sa nu uiti ca totul are un pret…Cumva deriva una dintr-alta. Am ajuns la concluzia ca imi place sa traiesc (asta numesc eu intelepciune, stii..) Imi place caruselul asta plin de intimplari neprevazute. Imi place sa descopar, incontinuu. Pe mine insami, pe cei din jur. Cine sint, ce sint, incotro merg. Asa traiesc de cind constiinta mea a stralucit pentru prima data in anii adolescentei. E un mare dar viata…bine, asta am inteles mult mai tirziu, dupa anii de rebeliune si ratacire. E un dar minunat, pentru care trebuie sa multumim, si chiar in clipa cind vom face asta, darul se va multiplica, la nesfirsit.

3. Ce greseli n-ai mai repeta? Cred ca mi-as face o familie mult mai devreme, daca ar fi sa ma gindesc inapoi. Cred ca familia e oaza, e insula, e sensul; cred ca “sa iesi din tine” pentru cei din jur e mai important decit felul egoist in care am trait eu pina acum. Si iar, scuza ar fi meseria mea insasi, care presupune ea insasi daruire, si e foarte “geloasa” pe viata personala a unui actor. Si cu toate astea exista destule exemple de actori impliniti si din punctul asta de vedere, care au reusit sa tina balanta intre cele doua lumi in care traiesc. E ciudat ca fac aceasta marturisire tocmai acum..dar e adevarul.

4.Care consideri ca este contributia ta in lume? in tara? in comunitate? Niciuna, din pacate. Singurul lucru bun pe care il fac este ca am pus o “lupa” pe sinele meu si incerc sa mai indrept cite ceva. S-ar putea sa fie mult, s-ar putea sa fie putin, nu stiu.Am constiinta datoriei si ma supun ei. Imi respect meseria, publicul, partenerii de scena. Dar simt ca nu fac destul in acelasi timp. Simt ca am suficiente resurse sa-i ajut pe cei din jur, sa ma implic in cauze sociale, sa dedic mai mult timp, celorlalti. Ritmul ametitor in care am ajuns sa traim ar putea fi o scuza..dar de fapt..nu exista scuze. Si chiar imi doresc sa schimb ceva in sensul asta.

5.Ce vrei sa le transmiti oamenilor prin ceea ce faci? Speranta, nadejde. E lucrul cel mai bun si mai frumos pe care eu, ca actrita, il pot stirni in publicul spectator. Indiferent de rolul pe care il interpretez pe scena. Sint ancorata in realitate, judec realitatea si ma comport conform ei, dar in acelasi timp, cred ca motorul vietii noastre nu poate fi animat decit de nadejde. Nadejdea schimbarii in bine, nadejdea unor timpuri mai pasnice, nadejdea intr-o lume mai buna..oricit de utopic si cliseistic ar suna asta. Si nu in ultimul rind, dorinta de a actiona, da a participa activ la aceasta schimbare. De a face parte din aceasta revolutie de care avem nevoie cu totii. Sa ne revolutionam pe noi insine, ca sa putem schimba ceva in jur. Asta poate fi..fericirea insasi.

PS: Dialogul nostru extins il gasiti si sub forma de video interviu aici la “Lectia de viata”. Urmariti-l, merita! 🙂

Photocredits:arhiva personala si Floartgraphy