Nu stiu de ce atunci cand m-am asezat la scris mi-a venit titlu asta de film in minte. Uite asa o sa-mi botez articolul. Zis si facut! Si nici macar nu stiu de ce. Ba stiu! Tocmai pentru ca cea despre care o sa scriu e opusul personajului feminin din pelicula cu acelasi nume. Vine
Azi scriu despre traditie si arta. Ambele reunite intr-un suflet mare, un suflet frumos, cu nume de inger. Pe Angela Szabo am cunoscut-o de curand. Mi-a atras privirea pentru ca stia sa-si poarte portul si tinea intr-un fel anume bundita adusa tocmai din Bihor. Simplu si firesc, asa ca strabunii ei. Ca pe-o traistuta pe
Dragos Cristian Finaru a fost o carte in “Biblioteca Vie”. De cum am citit in catalog ca e trainer, mi-am dorit sa-l citesc. E drept, mi-a placut titlul cartii ( “Capitanul sufletului meu”) seninatatea din ochii lui si zambetul absolut cuceritor. Iar faptul ca tinerii cititori l-au aplaudat indelung la final, cand a primit diploma
Da, stiu o sa-i dezamagesc pe unii, o sa-i sperii pe altii. Probabil. Dar nu, nu voi vorbi despre sinucidere. Ma gandesc sa plec, sa emigrez. Caut insa motive sa raman. Nu stiu de ce n-am facut-o pana acum. Poate intalnirile de viata, cu viata, poate prieteniile traite direct, fara regrete si doar cu lacrimi
“VREAU SA LE ARAT OAMENILOR CA STAM PE O COMOARA. CHIAR AICI LA PIATRA NEAMT. SE NUMESTE CULTURA CUCUTENI” Pe Ovidiu Slatineanu l-am cunoscut intr-o zi de marti. De data asta ziua respectiva nu a stat sub semnul celor 3 ceasuri rele ci mai degraba sub cel al neprevazutului. Iar mai tarziu aveam sa descopar
Nu sunt o mare bautoare de ceai dar imi place sa savurez o ceasca aromata intr-o companie placuta atunci cand am chef. Deunazi am sarit strengareste, din nou, pe talpile din curtea micuta dar cocheta a “ceainariei cu zambet”. Tare m-am mai bucurat cand am vazut, la randul meu, mirarea, uimirea, bucuria din ochii celei
A mai trecut un an prin noi, a fost si soare au fost si ploi…sau altfel spus decat in cantec s-a mai nascut o toamna. De data asta una cu oameni albastri, cu tineri frumosi si sanatosi, care nu se vand pe o mana de arginti. S-au creionat raze de senin si s-au pus la
Plang ori de cate ori ne luam “la revedere!”. N-am facut exceptie nici de data asta. Recunosc! E drept, am lacrimat numai dupa telefonul de final cand stiam deja ca mai are doar cateva ore pana la zborul spre Cairo. Poate ca durerea despartirii nu a mai fost la fel de mare pentru ca m-au
