Cele 39 de clipe

1546051_10202409584534580_1329813085_nIeri am implinit 39 de ani. Sau de clipe, cum imi place mie sa spun. Se-ntampla asta de cand m-am nascut, in fiecare an pe 2 februarie, la zi mare si sfanta. Si ma simt minunat! Asa cum imi doresc sa se simta fiecare femeie: frumoasa, implinita, fericita, surprinsa! Nu stiu cand a trecut timpul si nici n-am avut (ca-n alti ani) ragaz de regrete cazute-n avalansa peste mine. Nu, n-au fost! Doar putina dezamagire a zabovit peste sufletul meu la ceas de seara, pe de-o parte fiindca n-am putut sa adun alaturi de mine toti prietenii (mai noi si mai vechi) din lumea-ntreaga iar pe de alta parte pentru ca cei pe care-i asteptam au venit doar in parte. Deh, asa a fost sa fie! Poate data viitoare, la 40,  se-aduna toti. 🙂 Am avut insa parte de bucurii. Prima a fost aceea de a imparti cafeaua de dimineata cu sute de oameni frumosi de pe FB (e buna si reteaua asta la ceva!), a doua a venit pe la pranz cand niste tineri minunati mi-au urat cele bune la un telefon surpriza asemeni unei foste colege de generala din Danemarca (desi ar fi fost mult mai simplu poate sa dea un sms), dupa-amiaza a fost intalnirea cu “trupa mea de suflet” iar seara s-a incheiat cu o convorbire de tip terapie cu prietena din Canada. Dar sa revin la teatru caci despre el si relatiile frumoase tesute-n jurul lui vreau azi sa va vorbesc. Cu el mi-am dat intalnire inca din facultate si mai nou, din nou, in urma cu un an tot de ziua mea. Ca spectatoare la “Avem di tati” a Teatrului Tandem. Pentru ca exact anul trecut pe vremea asta ii cunosteam. Si incepeam o frumoasa poveste de iubire, o experienta. Intre timp mi-au devenit prieteni si-mi sunt tare dragi. Gasca de la teatru, toti la un loc si fiecare-n parte, mi-a dovedit o lege universala. Atunci cand am deschis larg usa sufletului meu si le-am facut loc inauntru au intrat cuminti, voiosi si bucurosi si au inceput sa-mi daruiasca la intensitate. Exact ce-aveam nevoie. Alfel spus cand m-am deschis in fata vietii si ea s-a deschis in fata mea. Si pentru c-a vazut ca merit (zic eu modesta :)) mi-a scos in cale oameni minunati, plini de invataminte, de talente, de framantari ca lectii personale. Cu care-mi place tare! sa impart o clipa, o vorba, o cafea. Si sa ma bucur ca traiesc, sa invat, sa cresc! Maria, Ghita, Oana, Lagma, Irina, Mihaela, Agnes, Alina mi-au aratat cat de frumoasa este viata in multiplele ei etape, cat de complexa e femeia in variatele ei manifestari, cat de urias talentul dar cu cat efort se manifesta! Iar cu ocazia asta am vazut si cam care-s minunatiile ce zac in mine si de care habar n-aveam. Voi dragii mei ati deschis in fata mea noi orizonturi, ati gasit in mine resorturi si ati apasat butoane pe care nu stiam nici eu ca le am 🙂 Ati glumit, m-ati mustrat (cateodata) si m-ati iubit in acelasi timp. Ati intrat in universul meu ca parte fireasca a evolutiei  mele. Si da! cred c-am evoluat si cu ajutorul vostru. Eu nu mai sunt cea de ieri spune un cantec si ma regasesc in acest refren. Nu exista stationare ci doar crestere si moarte, spune altcineva. Si tind sa-i dau dreptate. Mie una imi place sa CRESC. Cu fiecare clipa, cu fiecare om pe care-l intalnesc, cu fiecare anotimp, cu fiecare respiratie. Iar apropos de ziua mea de ieri si de prieteni, m-am intrebat prêt tot de-o clipa cati dintre cei care m-au felicitat au facut-o din complezenta sau nu. Sincer, nu stiu daca asta face parte din procesul de crestere sau e doar o curiozitate de-a mea. Tot eu mi-am dat insa raspunsul: nu ma intereseaza! M-am intrebat doar pentru a va face pe voi sa va puneti aceasta intrebare. Pentru mine a contat altceva: iubirea, pretuirea, faptul ca fiecare dintre voi nu s-a simtit dator ci doritor sa-mi spuna “La multi ani!”. cughitaVa multumesc! Iar daca ati simtit asa poate ca e si meritul meu c-am semanat peste-o brazda indumnezeita o mana de seminte proaspat descoperite in podul cerului. Pe care-mi doresc sa le ude o ploaie de stele astfel incat, la primavara, sa rasara zori de fericire, de pace si iubire. Toate din rodul muncii mele de “a fi”. Sper ca acum stiti cine sunt EU cu adevarat. Dincolo de masti, de profesie, de tv, de altele! Nu trebuie sa va placa! pe bune, sincer nu! 🙂 As fi mult mai bucuroasa sa stiu ca v-am dat curajul de a va privi in oglinda si de a ne marturisi. Unul altuia. Sau fiecare cu fiecare. Spuneam cuiva, nu demult, dupa o incercare de viata, ca sunt asa (pozitiva – cum ma vede el) tocmai pentru ca pana acum am pierdut cam tot ce se putea pierde in viata dar m-am gasit pe mine. Nicaieri altundeva decat inauntrul meu. E cel mai frumos si valoros asezamant si cea mai minunata descoperire a unei fiinte umane intr-un infinit cu limite si limitari. Iar cele 39 de clipe din viata mea n-au facut decat sa-mi confirme. Si pentru ca se spune ca de ziua de nastere dorintele se implinesc: imi doresc sa nu mai fiu un ghiocel cand stiu ce floarea soarelui traieste-n mine! 🙂 Iar asta va doresc si voua! Sa va iubiti si sa aveti curaj! Indiferent de cate clipe sau primaveri ati adunat…

spacer

One comment on “Cele 39 de clipe

Leave a reply