Pe Tudor Enea l-am cunoscut la o lansare de carte. Nu ne stiam dar am descoperit ca avem prieteni comuni. Si preocupari asemanatoare. Iar odata cu asta, am vazut din nou cat de mica e lumea in care traim! Fire nevazute leaga oamenii peste mari si tari, peste continente de timp si spatiu. In cazul nostru din Romania pana in Danemarca, Norvegia si Africa. Pe un drum ce pare a fi unul al cunoasterii de sine si de ceilalti, plin de experiente, cu oameni frumosi si voluntari. Care se cauta pe ei si care cauta sa invete. Care vor sa ajute si invata cum. Care atunci cand revin la matca nu mai sunt cei care erau. Si care aleg constient “misiunea de a fi voluntar”. Firesc, natural, cu entuziasm. Am dorit sa aflu cum a fost pentru el experienta asta. Sa fii voluntar in India. Stiam de la prietena mea Alina cum e sa fii voluntar in Africa. Dar imi doream sa descopar o alta civilizatie. O alta perspectiva. Si imi mai doream sa aflu (recunosc!) daca intr-adevar ceea ce-mi spusese prietena mea draga, odata, la plecare, era adevarat. Anume ca: “nu trebuie sa pleci pana la capatul lumii ca sa descoperi cine esti!” Intr-o zi de vara, pe inserat, am stat de vorba la un ceai cu zambet. Intr-una din putinele zile pe care le avea la reintoarcerea in tara. Povestile lui mi s-au parut (ca si ale Alinei) desprinse parca din filmele de aventuri. Ale lui erau cu India. Una fara voaluri, bijuterii sclipitoare si culori tipatoare marca Bollywood. Pe care v-o invit s-o descoperiti in cuvinte si imagini. Rostite si capturate pe retina timpului, de Tudor. Dincolo de umbre si raze de senin…

1. De ce ai ales sa faci voluntariat international? Surprinzator poate, insa nu am avut niciodata intentia sa fac voluntariat. Ii admiram foarte mult pe cei care faceau asta, insa intotdeauna mi-am spus ca eu nu sunt potrivit. Cand am plecat de acasa am plecat pentru a cunoaste lumea, pentru a descoperi oameni si locuri, pentru a ma redescoperi pe mine, asa cum nu credeam vreodata ca pot fi. Cand am realizat ca sunt voluntar, deja faceam acest lucru cu zambetul pe buze si cu inima incarcata de un sentiment care nu poate fi incadrat nici la mandrie, nici la fericire, ci undeva intre dorinta si incantare. Am plecat din dorinta de a scapa din rutina unui servici plictisitor si prost platit, aruncandu-ma intr-o mare involburata, necunoscuta mie pana atunci. Simteam nevoia sa fac ceva, sa imi dau un restart, sa am un nou inceput in toate. Asa am ales sa plec si am decis ca nu voi pleca intr-un loc unde poate sa imi fie usor.

2. Esti plecat de 2 ani de acasa, cum trece timpul printre oameni de alte nationalitati? Timpul se masoara uneori in fapte. Daca stai sa-l masori in unitatile lui normale ajungi sa numeri zile si te ratacesti in clipe, minute si mai apoi in ani care au trecut fara rost. Privind in urma, ma pot gandi la ultimii doi ani ca au trecut cu o viteza abstracta. Uitandu-ma la lucrurile pe care le-am realizat, ma minunez alaturi de colegii mei ca am reusit sa facem atat de multe, in atat de putin timp.

3. Ai vazut foarte multe tari de pe mapamond. Care dintre ele te-a marcat si de ce? E greu de spus. Fiecare tara are ceva special, fie ca e vorba de cultura, traditii sau locuri   aparte. Aproape toate locurile vizitate m-au marcat intr-un mod anume si asta mai ales datorita faptului ca am facut mereu comparatie cu Romania, cu tara mea, punand in balanta diferentele, atat pe plan negativ cat si pozitiv. As putea totusi mentiona pe scurt anumite aspecte care m-au impresionat in mod deosebit.

In Malaiezia si Singapore de exemplu m-au impresionat oamenii. Necunoscuti care s-au apropiat mereu, dar nu curiosi sau cu ganduri ascunse, ci doar dispusi sa ne ajute. Oameni de toate categoriile sociale intrau in vorba cu noi si ne ofereau indrumari fara ca noi sa le fi cerut in prealabil. Lumea e extrem de prietenoasa. Ne-au invitat la masa, ne-au dus la ei acasa si am ramas prieteni.

In China, oamenii se tineau dupa noi alai, ca la circ si veneau sa ne atinga, uitandu-se uneori cu gura cascata, ca si cum am fi fost exponate de muzeu sau cine stie ce anomalie a naturii. Imi amintesc ca am calatorit in centrul tarii vreo 12 ore intr-un tren la clasa a treia. Intregul vagon ne-a inconjurat si ne-a fixat cu privirea. Nu am indraznit sa ne miscam de pe scaune si nimeni nu a miscat in jurul nostru pana nu am ajuns la destinatie. Doar s-au uitat, cu ochii mari, curiosi, atingandu-ne din cand in cand cu emotie si timiditate. Interactiunea a fost aproape de zero, marea majoritate retragandu-se din fata noastra la cea mai mica miscare. Puteam sa vorbim romana sau engleza sau maghiara, era tot una pentru ei. Nimeni nu intelegea nimic. Doar se uitau la noi si atat. A fost o experienta unica. Peste tot insa pe unde am trecut, a existat ceva care sa ma marcheze, sa ma atinga pana in mijlocul sufletului, facandu-ma sa inteleg ca ceea ce stiam pana acum despre oameni si locuri era mult prea putin.

4. De ce ai ales India? Care au fost primele impresii? Ce te-a socat? Ce ti-a placut? Cum traiesc ei? Cum gandesc? Daca ar fi sa rezumi in cateva propozitii ce ai spune depre ei ca popor? Inainte de a pleca in proiectul umanitar mi s-a dat sa aleg intre India si Africa. Intamplarea face ca in decursul pregatirilor mele de calatorie, pana sa ajung in proiectul propriu-zis, am intalnit o multime de oameni care se intorceau din Africa. Multi dezamagiti de conditii, foarte multi dezamagiti de proiect, parte dintre ei bolnavi, unii marcati pe viata. Daca mi-e teama de ceva pe lumea asta, mi-e teama de chinurile unei boli, desi atunci cand am fost bolnav am indurat multe fara sa ma plang sau sa spun nimanui. Totusi, vazandu-i pe altii zbatandu-se, am preferat sa aleg India, pe motiv ca sansele de a ma imbolnavi ar putea fi mai mici. Nu am vrut sa fiu egoist cand am facut asta, insa soarta avea sa imi dovedeasca ca acest motiv nu trebuia luat in calcul. Daca e sa te imbolnavesti, te poti imbolnavi oriunde, iar India este locul potrivit pentru asta. Totul e insalubru, apa nu e potabila, sobolanii nu sunt doar in gunoaiele de pe strazi ci si in case. Spre sfarsitul perioadei, cand eram pregatit si dornic sa ma intorc acasa, fericit ca am rezistat acolo, sanatos si intreg la minte si la suflet, am avut cea mai cumplita indigestie din viata mea. Nu va pot descrie durerea, pentru ca omul care scapa de boala in primul rand vrea sa uite durerea. Si eu am preferat sa uit. Revenind la alegerea mea, un alt motiv a fost pentru lucrurile frumoase despre care vorbea lumea ca s-ar intampla pe tara aia. Un pamant al fagaduintei, o lume plina de traditii, un loc magic, unde dragostea si fericirea se imbina la orice pas, oameni frumosi, obiceiuri, zei si bunavointa. Toate erau doar vorbe.

Din nefericire, India e frumoasa doar daca o vezi prin ochii turistului care a coborat din hotelul exotic direct in gradinile Taj Mahalului. India pe care am vazut-o eu, e o Indie care apartine unei realitati triste. Foarte triste. Si nu e de judecat, ci doar de inteles si de luat in seama.Pentru mine India e precum Atlantida, continental scufundat. Numai ca India nu e scufundata in totalitate, ci doar asa, pana putin deasupra capetelor tuturor oamenilor. La prima impresie am crezut ca toti oamenii de acolo sunt hoti, mincicinosi si fiecare traieste pe pamantul acela doar ca sa isi insele aproapele. Contradictiile din viata lor ar putea face pe oricine sa se simta prins ca intr-o capcana. Peste tot sunt mormane de gunoaie, vaci sfinte cu pantofi si coroane, femei alaptand vitei si ignorandu-si copiii flamanzi in praful de pe strada, barbate facandu-si nevoile pe partea carosabila. Astfel de lucruri sunt parte din normalitate. Agitatie si praf. Aglomeratie. Oameni tipand, elefanti mergand haotic, masini si motociclete claxonand fara incetare, preoti cantand in temple zi si noapte, camile cu sau fara caruta. Carute, cu sau fara birjar, cersetori care nu doar cer dar si alearga dupa tine sau arunca cu pietre, clopote care bat fara oprire si praf. Mult praf. Atat de mult praf incat pe strazi e nisip. Doar ca marea e departe. Si caldura te arde. Ai putea crede ca ai ajuns in Iad. Insa treci peste toate si te obisnuiesti chiar si cand sunt 50 de grade la umbra. Continuand comparatia cu Atlantida, dar inlocuind apa cu realitatea care e total diferita de ceea ce numim noi normalitate, am ajuns sa inteleg ca pentru ei viata e o zbatere continua, o lupta pentru supravietuire.

Fiecare om, de mic copil trebuie sa se ridice din praful in care l-a azvarlit mama-sa si sa isi caute drumul in viata, urcandu-se in spinarea altora pentru a ajunge deasupra, in speranta ca mai sus de nivelul la care s-a nascut, poate, in sfarsit, sa respire o gura de aer. De aceea, in India aparent scufundata, toti vor incerca sa ti se urce in spate, in cap chiar, pentru a se ridica mai sus decat le-a fost dat sa traiasca. Traind printre ei, amestecandu-ma si devenind unul dintre ei, am ajuns sa inteleg ca oamenii astia, in ciuda tuturor faptelor de neinteles si uneori aparent fara sens sau lipsite de logica, sunt fericiti. Asa multi, oricat de ingramaditi ar fi, ei nu se simt captivi ca intr-o cusca. E ca si cum gardul ala invizibil care ii inconjoara, nu ii tine incuiati, ci ii lasa inafara. Uneori, in fata unui gard, conteaza foarte mult sa stii de care parte te afli cu adevarat. Poti fi surprins sa realizezi ca desi te crezi liber, tu esti cel care se afla in captivitate. Asa si ei, indienii, sunt fericiti in libertatile lor.

5. Cum se vede Romania ta frumoasa, de peste mari si tari? Ce ti-a lipsit cel mai mult cat timp ai fost plecat?

Cand esti plecat ti-e dor. Nu poti sa iti explici sentimentul, dar chiar si fara sa vrei devii nationalist. Oriunde in lume am ajuns, prima intrebare venita de la omul pe care l-am intalnit pe strada, la restaurant, in hotel sau in autobuz, a fost: “De unde esti?”. Si e atat de usor sa vorbesti despre tara ta unor oameni care se afla pe partea cealalta a globului pamantesc. Si ei te privesc si iti sorb mandria din ochi. Si mandria devine mereu tot mai mare. Nu iti poti imagina cat de fericit puteam sa ma simt cand intalneam pe cineva care stia cate ceva despre noi. Ei imi vorbeau despre tara noastra, Romania, iar eu le multumeam din toata inima. Romania de peste mari si tari e mult mai frumoasa decat Romania de acasa. Pentru ca are cu ea dorul. Pentru ca uneori, atunci cand esti acasa, prins in rutina zilnica, uiti sa pretuiesti ceea ce ai. Iar noi romanii, din nefericire suntem atat de mult prinsi in problemele noastre incat nu ne mai arde si de mandria nationala.

6. Ce ai invatat din calatoriile tale? Ce ai descoperit despre tine? Despre viata in general? In calatoriile mele nu m-am descoperit doar pe mine. Am aflat fara sa vreau poate ca viata e mult altfel fata de cum o stiam sau o vedeam eu, cand o traiam acasa. E posibil sa fie valabil pentru multi oameni care nu au avut niciodata curaj sau sansa de a pleca in afara. Am sa vorbesc doar in numele meu aici, pentru a nu intra in contradictii nefolositoare cu alte idei ale oamenilor care pleaca de acasa in speranta unui loc de munca mai bine platit in strainatate. Eu personal, desi am fost tentat sa fac acelasi lucru, m-am lasat purtat de soarta spre alta directii. Acasa imi formasem propriul ciclu de viata, mergand la servici, iesind cu prietenii, venind acasa, mergand iar la servici, evadand cateva zile intr-o vacanta si… cam atat. Primul impuls a fost de a sparge cercul, de a evada, de a ma arunca pe sine mai sus, pe o alta orbita superioara. Insa asta ar fi fost doar iesirea din ciclul arhi-cunoscut si construirea unui altuia in alta locatie. Eram, fara sa vreau, prizonier in propria mea viata. Alegand sa fiu voluntar si calatorind prin lume am invatat in primul rand sa respect viata si oamenii pe care ii intalnesc. Pentru ca fiecare om are o poveste si fiecare poveste creeaza un sentiment. Si in final fiecare om e doar un amalgam de sentimente creat din proriile sale povesti de viata.

7. Ai regrete? Care e cel mai mare regret al tau de pana acum, sa zicem in experienta asta? Consideri ca ai facut gresseli in viata, pe care nu le-ai mai repeta? Care-i cea mai importanta lectie de viata de pana acum? Un om care nu are regrete ar putea fi un om perfect. Iar eu nu cred ca perfectiunea ar trebui sa fie valabila pentru oameni. Din greseli inveti sa fii mai bun. Fiecare din noi a comis greseli sau a facut alegeri pe care si-ar fi dorit sa nu le fi facut. Insa fiecare regret se stinge cu timpul devenind odata cu trecerea anilor, nesemnificativ. Cand am plecat de acasa mi-as fi dorit sa am un motiv sa raman. Motivul pe atunci era strict legat de viata sentimentala. Mi-am purtat regretul in suflet un an de zile pana cand am inteles ca e nevoie sa renunt la trecut ca sa pot sa construiesc un viitor. Cred ca asta mi-a fost una din lectiile cele mai importante. Unul din regretele mele actuale este ca nu mai am timp sa scriu asa cum o faceam inainte. Desi inainte scriam mult si poate prost, acum as scrie mai bine, dar nu mai am cand. E greu sa mergi pe strada sa iti vina o idee buna din care ai putea scoate un roman si pana ajungi sa o scrii sa o ratacesti in cenusa mintii. Ideile sunt ca si versurile: daca nu le scrii cand iti vin, isi pierd rima, ritmul, semnificatia si valoarea. Inainte sa plec am publicat o carte si am fost co-autor in trei volume de antologii. Apoi nu am mai scris nimic, ramanad pierdut in anonimat. Acum imi caut timpul si inspiratia in paginile unei lucrari mai ample care cuprinde povestea vietii mele in India. Sper sa reusesc sa o termin cat mai curand. Ambitia ma impinge de la spate si ma obligasa nu raman cu acest regret.

8. Care crezi ca-i contributia ta in lume, tara, comunitate? Ce vrei sa le transmiti oamenilor prin ceea ce faci? Nu cred ca am o contributie anume. Nu am umblat niciodata dupa lauri. Daca mi-a placut sa fac un lucru, l-am facut fara sa caut pe cineva sa ma stimeze pentru asta. Cand m-am intors mi-a fost putin teama sa vorbesc despre realizarile mele in fata oamenilor care se pregateau sa plece acolo unde am fost eu.

Cei care se duc in proiecte umanitare nu ar trebui sa mearga cautand sa schimbe ceva. Nu poti sa schimbi ceea ce nu intelegi. Peste tot pe unde am fost am cautat sa inteleg oamenii cu care am lucrat, incercand sa ma integrez in viata lor, sa le fiu prieten. Iar daca parte din zambetul lor mi se datoreaza mie, atunci sunt fericit!

Lumea ar trebui sa zambeasca mai mult! Fericirea sta intr-adevar in lucruri marunte!

Photocredits: Tudor Enea