Cred ca v-am mai spus si marturisesc, m-am apucat de blog pentru ca auzisem ca scrisul e terapeutic si asa e. 🙂 Am scris aici pe blog de fiecare data cand am avut ce spune (in opinia mea) sau cand am traversat experiente pe care eu le-am considerat demne de a va fi impartasite. Scriu cu placere, cu bucurie si cu pasiune si cred ca asta se simte. Iubesc oamenii si cred ca acesta e cel mai mare dar divin primit la intrupare si tocmai de aceea imi place sa impartasesc ceea ce simt. Imi doresc sa fiu sprijin pentru cei care simt la fel.

AZI, ACUM  Am ajuns cu totii la finalul cursei.

E momentul sa dam restart. Lumii interioare si exterioare.

Planeta avea nevoie. Prea ne-am batut joc de ea. Prea am maltratat-o. Sincer va spun, eu ma bucur ca ea in sfarsit respira. Poate ar fi cazul sa invatam si noi. Sa respiram.

Dumnezeu/ Universul/ Sursa a fost inca odata iubitor si iertator pentru ca ne-a aratat doar un cartonas galben. Putea fi cu mult mai rau.

Ma intreb doar daca ne vom invata lectiile. Nu stiu… Sper. Mi-as dori.

Mi-as dori ca atunci cand vom iesi din case (si nu doar pentru a ne face cumparaturile) sa fim mai buni, mai iubitori, mai atenti unii cu altii, mai empatici. Sa fi pus egoismul in cui, sa fi dat mastile jos. Poate ca vom reusi sa zambim mai des, sa fim mai umani. Sa fim cine suntem noi cu adevarat.

Poate ca vom fi invatat sa iubim mai mult aceasta minunata planeta (desi iubirea nu se poate masura!), poate ca vom fi inteles cat de iertatoare a fost cu noi atata timp tocmai pentru ca ne gazduieste si ne sustine si nu e obligata s-o faca!

Nu, nu ni se cuvine asta, doar ni se ingaduie.

Mi-as dori sa incepem sa construim impreuna noi sisteme in toate domeniile bazate pe IUBIRE, compasiune, apreciere, intelegere si armonie. Mi-as dori sa ne traim viata in pace. Fara invidii si rautati, pe care toti le avem. In mai mica sau mai mare masura.

Mi-a dori ca viata pe Terra sa fie altfel. Si probabil va fi. Spun probabil pentru ca deocamdata nu putem previziona cum va arata ea. Putem doar sa punem intentii si sa construim. Pentru ca lumea are nevoie de noi constructii mentale, emotionale, fizice. Dincolo de orice forma de frica, de panica. Pentru ca frica nu e buna! V-o spun din experienta. Frica paralizeaza si ingheata mintea si sufletul. Frica te arunca in hau. Si acolo nu poti vedea nici lumina si nici solutiile.

Iar oamenii inca traiesc in frica si e normal sa fie asa. E normal sa avem caderi pentru ca ceea ce traim e unic. Nu am mai trecut prin asa ceva. Fiecare am avut greutati, piedici, obstacole dar noi ca si colectivitate, umanitatea in esenta ei, nu a mai traversat o asemenea experienta. Si e indicat sa nu stam in frica, deloc! Frica paralizeaza, ucide.

Eu sunt semn de aer (Varsator) asa ca pentru mine e vitala comunicarea, interactiunea, socializarea. Cumva, am avut… sa le zicem “oportunitati” astfel incat, in ultimii ani, lectiile primite de la viata sa ma intareasca si sa-mi ofere alte perspective asupra ei.

Sunt recunoscatoare oamenilor maestri pe care i-am intalnit si vietii pentru tot ce mi-a oferit!

Ce vreau sa va transmit cu aceste cuvinte e ca nu e chiar asa de rau sa stai singur, tu cu tine insuti/insati, cu fricile tale, cu traumele si partile din tine pe care nu puteai sa le accepti. Sau pe care abia acum, intr-o situatie de criza, le descoperi. E un proces lung si dureros pe alocuri autocunoasterea si descoperirea de Sine, care necesita rabdare. Iar vremurile pe care le traim asta ne ofera. Intoarcerea la noi si la lumea noastra interioara. Oricum ar fi ea.

Si nu, nu e asa rau sa inveti solitudinea, introspectia, constientizarea. Dimpotriva! Toate te construiesc intru cea mai buna varianta a ta. Parerea mea. Dialogurile unu la unu, tu cu tine, cu fricile, cu traumele tale, constientizarea vulnerabilitatilor si atasamentelor personale dar nu intru critica ci intru acceptare, intelegerea faptului ca-ti trebuie atat de putin pentru a fi fericit si ca, in general, lucrurile care aduc fericirea sunt cele care nu costa bani, ei bine toate astea te schimba.

Si da, lectia de azi, de acum e si despre asta.

Haideti sa ne pastram intr-o stare lucida, rational–pozitiva si cum spunea prietenul meu coach: stati in prezent! Nu va ganditi prea mult la ce va fi maine. Luati lucrurile pas cu pas pentru ca nimeni nu va sti ce va fi peste doua luni. Si construiti-va un plan de avarie, de intrajutorare in familie. Sau cu oamenii pe care-i considerati apropiati. Cei mai apropiati. Atat cat se poate.

Sunt multe de spus.

Traim vremuri epice.  

E clar ca traversam o etapa majora, unica, transformatoare.

Lumea s-a oprit in loc.

Totul se recicleaza, reorganizeaza, reconstruieste.

RESET! E cuvantul de ordine al momentului.

Se pare ca natura umana invata doar prin suferinta. Asa ca asta avem. Virusul nu ne este dusman. El este doar un mesager. A venit sa ne invete ceva. Depinde de noi sa intelegem.

Oamenii stau mai mult in casa. Si chiar fac un apel sa fie asa! Se intorc la ei insisi, la familiile lor, la oamenii care conteaza cu adevarat.

Da, traim vremuri grele. Dificile. Nu e usor sa nu stii ce te asteapta maine, daca si cand se va termina totul, daca vei mai avea resurse peste o luna si cum te vei descurca dupa, nu e usor sa nu-ti poti imbratisa familia, nu e usor sa nu poti iesi sa te plimbi in natura. Sunt intrebari existentiale normale pentru aceasta perioada. La care, din pacate, nu avem raspuns. Traim o criza de transformare pe mai multe planuri.

Dar suntem impreuna in toata treaba asta! Si ar trebui sa fim uniti.

Nu stiu ce va fi maine pe vremea asta. Dar invat sa iau zilele una cate una, asa cum vin. Si va recomand sa faceti la fel! Nu-mi place ca am pierdut controlul asupra vietii mele tocmai cand se asezase pe un oarecare fagas, nu-mi place ca ma ingrijorez gandindu-ma ca ai mei sunt in varsta si ca nu-i pot ajuta direct decat autoizolandu-ma, nu-mi place ca dureaza o ora sa ma dezinfectez pe mine, traseul din casa parcus de la usa pana la balcon, baie, frigider si produsele pe care le numim cumparaturi, sunt preocupata de faptul ca nu stiu daca voi avea bani sa-mi platesc chiria si lista poate continua. Dar fac tot ce tine de mine sa-mi pastrez energia pozitiva si actionez in consecinta.

De asta si scriu aici ceea ce scriu. Ca forma de terapie pentru mine si pentru voi.

Si va mai spun ceva. Acum doua zile am clacat. Am intrat in panica, in tot felul de griji, de ganduri negre. M-am regasit insa prin rugaciune si meditatie. 

Am inteles inca odata ca puterea e in noi pentru ca acolo locuieste Dumnezeu!