Am avut o revelatie zilele trecute si anume ca suferinta, durerea, boala sunt Calea care-ti arata si intareste sau dimpotriva, separa Drumul spre Dumnezeu.
Am inteles cumva profund, in adancul fiintei mele, ca in momentele de cea mai mare durere nu ai alta optiune decat sa te imputernicesti in Divin.
Eu, din fericire (si va recomand si voua asta) am gasit puterea sa ma rog. Uneori cu lacrimi de recunostinta si bucurie ca traiesc, alteori cu durere, suparare si frustrare… Insa mai mereu am fost in dialog cu Dumnezeu. In cuvinte simple, fara formulari pompoase, asa cum a simtit sufletul meu sa o faca.
Nu sunt o practicanta religioasa desi am fost (in sensul mersului foarte des la biserica) ci ma consider mai degraba un cautator spiritual. Si pe acest drum am descoperit ca sunt taine ce e bine sa ramana asa, ca sunt adevaruri pe care mintea nu le poate cuprinde si e bine asa, ca sunt dogme si credinte care in esenta au acelasi filon si e bine ca e asa.
Toate dar absolut toate cautarile, abordarile si perspectivele duc insa la acelasi numitor comun. Conexiunea noastra ca intreg si conexiunea individuala cu Divinul.
Nu stiu altii cum sunt, vorba lui Creanga, dar eu cand ma gandesc la cata suferinta e pe pamant si cu cata seninatate o imbratiseaza unii dintre semenii nostri nu pot decat sa va spun atat. Oamenii aceia sunt cu adevarat indumnezeiti. Pentru ca am trait si traiesc pe propria piele faptul ca putinul, durerea, boala, suferinta in general te apropie tot mai mult de Dumnezeu.
Pentru ca doar EL iti ramane.
In momentele de tacere, de durere, de lipsa a celor pe care-i credeai candva prieteni. Cand totul tace, doar EL e acolo sa asculte.
Atunci cand treci prin boala (si sunt convinsa ca cei care au avut asemenea experiente inteleg perfect) din punct de vedere fizic ne curatam, facem un detox masiv. Totodata prin imputinare si repaos are loc si curatarea subtila a corpurilor mental, emotional, eteric iar cei care nu cred ma pot privi cu atentie pentru a intelege. Eu insami sunt un exemplu dupa ce timp de doua luni am trait doar cu lichide (vezi si rolul postului in religia noastra!) iar de mai bine de alte aproape trei luni sunt intr-un regim bazat doar pe anumite alimente. Nu in ultimul rand, din punct de vedere spiritual (oricum ai privi situatia, cu speranta sau nu) se intampla ceva.
In cazul meu e o alegere oarecum fortata de imprejurari. De cautare si intelegere a bolii, de rezolvare a ei si pe cale holistica. De realiniere si curatare a energiilor pe multiple planuri.
Nu-l cautati pe Dumnezeu in afara. EL este mereu cu noi in inima noastra. In suferinta si in micile bucurii. In prima ninsoare si in bucuria pe care o simti ca ai mai prins o prima ninsoare. In vocea mamei care te intreaba daca ai mancat. In mesajul de “buna dimineata” pe care ti-l da fratele in fiecare zi. Fie el si pe mess. In zambetul unui copil care se bucura sa te auda la telefon. In fiecare gest e Dumnezeu. E mai ales in gesturile mici.
Dumnezeu este si fie cu voi!