Ma tot gandesc de ceva vreme sa scriu. Ma uit pe blog si vad ca a trecut o vara-ntreaga. Fara un cuvant aici…Poate pentru ca a fost o vara pandemica, in care nu ca n-as fi avut ce scrie dar n-am avut pornire.
Si-n care, din pacate, n-am vazut marea cea albastra dar am vazut marea noastra dintre munti. Si am mai vazut oameni cu masti. Speriati de ceea ce li se intampla.
A fost o vara frumoasa si lunga ca dialogurile mele cu copiii atat de dornici sa impartaseasca, sa povesteasca, sa descopere. A fost o vara altfel.
Ma tot gandesc sa scriu chestii pozitive care sa va dea un vibe bun. N-o s-o fac insa. Cred ca mi s-au golit bateriile. Cam asta simt. Insa va asigur ca veti gasi formule pozitive pe muulte site-uri de dezvoltare personala care fac si bani din asta. Ce ma surprinde pe mine insa e de ce, daca tot sunt asa de grozave (ele, sfaturile) nu-i transforma pe oameni astfel incat sa-si atinga potentialul maxim, sa-si ridice vibratia pana la stele si-napoi si odata cu asta sa construiasca o lume mai buna?! Paradoxal, nu-i asa? Dar sa revin.
Azi voi scrie despre mine si despre ceea ce simt (asa cum mi-am asumat si cum v-am declarat de la-nceput). Scriu cu speranta ca va veti regasi o parte dintre voi in asta. Si veti vedea asa, ca nu sunteti singuri.
E toamna, din nou, in sufletul meu. O toamna calda si spectaculoasa in culori pana acum. Enervanta prin mesajele care urla in telefonul meu (si cu siguranta si-n ale voastre) ca si cum nu ne-ar duce capul sa ne spalam pe maini, sa purtam masca si asa mai departe.
N-o sa va spun ce cred eu despre “asa zisa pandemie” pentru ca…am obosit. Am obosit sa ma informez, sa ma stresez si sa cred ca nu vom scapa niciodata din asta. Am obosit sa vad cum oamenii se lasa manipulati si cum ne isterizam cu totii la un simplu stranut. Pur si simplu, am obosit.
Voi scrie insa putin, in cateva randuri, ce m-a invatat ea. Perioada asta.
Am invatat ca oamenii au nevoi si dorinte diferite. Si ca pot renunta la tine usor, doar pentru ca tu crezi altceva decat cred ei.
Am invatat ca poti cunoaste foarte multa lume dar cand ai cu adevarat nevoie, putini te mai (re)cunosc.
Am invatat ca prietenii adevarati sunt foarte putini si buni. Majoritatea sunt simple cunostinte.
Am invatat ca frate-miu, desi e mai mic in ani, are o gandire matura, sanatoasa si ca adeseori are dreptate. Te iubesc, bro!
Am invatat ca familia conteaza enorm, mai ales in vremuri de restriste.
Am invatat sa apreciez fiecare anotimp cu un drag si un dor nespus de viata.
Am invatat sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima.
Am invatat ca putem avea nenumarate frici fara sa ne fie frica de moarte. Desi se spune ca ea e radacina tuturor fricilor.
Am invatat ca sunt mai puternica decat credeam si ca atunci cand nu ma las coplesita de exterior, creativitatea ma surprinde chiar si pe mine. 🙂
Am invatat ca lucrurile materiale NU te fac fericit. Oamenii in schimba da! Natura, animalutele da! Imbratisarea unui copil, da!
Imbratisati-va oameni buni, imbratisati-va!
Am invatat ca singuratatea e un prieten de nadejde.
Am invatat ca-n toate este Dumnezeu. Iar fara EL…suntem pierduti.
Si mai presus de toate am invatat despre… LIBERTATE.
Am invatat ca este si ramane valoarea mea primordiala pe acest pamant.
Am castigat-o atat de greu si totusi…oamenii sunt dispusi sa renunte la ea, cu atat de multa usurinta.
Poate ne gandim cu totii la asta.
Pana nu e prea tarziu….
