Ma tot gandesc de ceva vreme cum sa abordez acest subiect. Si pentru ca de-a lungul vietii am comunicat, verbal si in scris, cu sute sau poate chiar mii de oameni, voi aborda subiectul in mod direct, din perspectiva mea feminina. Asadar… V-ati intrebat vreodata cat de multe pierdem in comunicare datorita tehnologiei? Cat de
“Fie devenim nefericiti, fie devenim puternici. Cantitatea de munca este aceeasi.” (Carlos Castaneda) Mesajul de mai sus m-a inspirat sa scriu aceste randuri si cumva simt ca ne poate sustine in perioada asta. O perioada grea pe cat e de frumoasa vremea de afara. Intr-una din zilele trecute, in drum catre ai mei am vazut
Cred ca v-am mai spus si marturisesc, m-am apucat de blog pentru ca auzisem ca scrisul e terapeutic si asa e. 🙂 Am scris aici pe blog de fiecare data cand am avut ce spune (in opinia mea) sau cand am traversat experiente pe care eu le-am considerat demne de a va fi impartasite. Scriu
As fi vrut sa scriu despre altceva dupa ce precedentul articol a fost despre trecerea dincolo a Cristinei Topescu. Dar n-a fost sa fie asa. Dupa cum s-au asezat lucrurile in lumea asta iata-ma asternandu-mi aici stari, emotii, franturi de ganduri despre perioada pe care o traversam cu totii. O fila de jurnal de autoizolare.
Mi-ar fi placut sa-ncep anul cu un alt articol pe blog. Dar singuratatea si moartea Cristinei Topescu m-au rascolit si indurerat profund. Dincolo de pierderea ei profesionala, e o pierdere umana greu de dus, as spune eu, intr-o lume tot mai dezumanizata. M-a rascolit povestea ei poate si pentru ca m-am regasit mult
N-am mai scris de mult pe blog si cumva resimt asta. Asa ca, daca tot e final de an si suntem (cel putin unii dintre noi) cu gandul la rezolutii, m-am gandit sa-mi fac si eu un scurt bilant pe care, de data asta, sa vi-l impartasesc. Nu stiu cum a fost 2018 pentru voi
Azi e despre copilul interior. M-a inspirat Daniel Zarnescu (daca nu stii inca cine e iti recomand sa te uiti aici) prin mailul pe care l-a scris cititorilor sai fideli. Si uite asa am aruncat o privire spre Irina cea mica si rolul ei in viata mea. Stiti, poate, o parte dintre voi ca
Acum vreo cativa ani ma speria ideea de “revedere”. Si ma refer la revederea aceea cu fostii colegi de scoala sau liceu, eventual si cu profesorii de-atunci. Intre timp, viata mi-a dat vreo doua palme peste cap si vreo cateva experiente de gen astfel incat mi-am schimbat total parerea. De ce mi se parea aiurea?
