Fiecare inceput de an e ca o poezie. Are ceva din farmecul versurilor cu rima alba. Acelea cu care am cochetat fiecare dintre noi la un moment dat. Macar odata-n viata. Nu degeaba se spune ca tot romanul e poet. Ah! si se mai spune ceva. Ca se pricepe la politica, fotbal si agricultura. Ei bine, eu la astea nu ma pricep deloc dar in rest…brici! 🙂

Revenind insa la poezie. Nici eu nu fac exceptie. Si pentru ca am gasit de curand (noroc cu mama ca le-a pus bine!) cateva dintre gandurile mele de copila, mi-am zis: de ce nu? Eram pustoaica si probabil, tocmai il citisem pe Cioran. Sau poate eram amorezata in secret de vreun tanar chipes cu plete blonde, cine mai stie?! In fine…Ideea e ca de cand le-am gasit ma tot gandesc daca sa le pun sau nu pe blog. Pentru ca desi nu am pretentii de poetesa, e drept! aceste randuri-ganduri sunt o farama din mine. Cea care incearca sa faca rime. 🙂

Cu cat ma gandesc mai mult, cu atat realizez ca de fapt teama de a fi judecata/etichetata in vreun fel m-a facut sa zabovesc pana acum. Dar ideea impartasirii cu voi a fost mai puternica si mi-a dat, pana la urma, curaj. Curaj pe care-l dau si eu mai departe! Asa, ca vantu-n aripi!

De-nceput de an eu imi si va doresc sa fim sanatosi, sa muncim cu inima si mai ales impreuna, sa fim deschisi, sa zambim mai des, sa traim in pace, sa fim buni si iubitori cu noi si cu ceilalti! Iar gandurile mele, sper, sa va mearga la suflet. Adica fix acolo unde conteaza! Sa fiti fericiti in 2015 si sa simtiti dragii mei! 🙂

Vis de iarna

“Ninge cu flori albe de mar,

Ciresii stau sa cada

Iar umbra sufletului meu se pierde sub zapada.

Un vis de iarna, ce frumos!

Zapezi si stele-n jur,

Tu esti departe, ce pacat!

Ca nu pot sa ma bucur.

Traiesc prin tine-un anotimp,

E soare si e viscol

Eu plang si rad,

E acelasi timp

Mereu aceleasi lucruri.

Si simt ca te urmez in vis,

E-un zbor de aripi frante

Si-ajung sa pierd ce e al meu

Fara sa stiu pe unde.”

 Teama de…

”Ma tem de mine insami, de tine ma tem, de voi toti

Ma tem sa-mi ascult gandul, ma tem ca n-am sa pot

Sa intalnesc in mine acelasi mare Tot.

Nu vreau sa fiu un Narcis, ma vreau asa cum sunt

Dar recunosc! Mi-e frica sa nu fiu doar pamant!

Tarina inchipuirii si-a celei ce as fi

Dac-as uita de mine si daca m-as iubi…”

PS: Priviti aceste incercari timide cu blandete. Ele dateaza din perioada 1992-1993. Sunt si probabil vor ramane unice prin singularitate si sinceritate.

Photocredits: Ovidiu Slatineanu